Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Gorj a finalizat ancheta în dosarul morţii Veronicăi Bulai, mama Monicăi Gabor. Expertiza nu indică niciun vinovat în acest caz.
Oamenii legii au decis că nu există un vinovat după tragedia din luna august a anului trecut, iar bucata de stâncă s-a desprins din cauze naturale. Specialiştii avertizează că pericolul nu a trecut în zona unde s-a produs accidentul şi că oricând se poate produce încă o tragedie. „A coincis momentul cu prezenţa persoanei în zonă. Chiar şi atunci când am fost noi la determinările în teren, chiar în zona grotei a căzut, la o distanţă de zece metri, o bucată de rocă. Fenomenele acestea se produc în special când pe fisurile unde rocile sunt alterate creşte arboret de mici dimensiuni. În momentul în care este o adiere de vânt, rădăcinile acţionează ca o pârghie şi se pot desprinde bucăţi de rocă“, a declarat Vasile Arad, profesor la Universitatea din Petroşani, care a participat la realizarea expertizei.
Veronica Bulai şi-a pierdut viaţa anul trecut, după ce a fost lovită în cap de o bucată de stâncă desprinsă de pe un versant din apropiere de Peştera Polovragi, Gorj. Mama Monicăi Gabor se afla în excursie, împreună cu un grup de 17 turişti. La un moment dat, femeia de 52 de ani a coborât din microbuz pentru a-şi face o fotografie lângă Peştera Polovragi, moment în care stâncă de 700 de kilograme s-a desprins şi a lovit-o în cap. Femeia a fost înmormântată la sfârșitul lui august 2013 (foto: Ziarul de Gardă), în Cimitirul Sărata din Bacău. Nefericitul eveniment s-a bucurat de o atenție sporită din partea presei tabloide, dar și a așa-ziselor televiziuni de știri care au trimis mai multe care de reportaj în zonă.
Sursa: Evz.ro