Dacă proiectul va fi adoptat, suspendarea executării silite va fi obligatorie şi cauţiunea nu va fi necesară în cazul debitorilor care fac dovada că bunul imobil ce urmează a fi executat are destinaţia de locuinţă pentru familie.
Persoanele care au luat credite ipotecare şi nu le pot achita ar putea beneficia de suspendarea temporară a executării silite a imobilelor, până la redresarea financiară, fără a plăti cauţiune, potrivit unei iniţiative legislative aflată în consultare publică, iniţiată de patru parlamentari PSD, informează Mediafax. Dacă acest proiect va fi adoptat, suspendarea executării silite va fi obligatorie şi cauţiunea nu va fi necesară în cazul debitorilor care fac dovada că bunul imobil ce urmează a fi executat are destinaţia de locuinţă pentru familie, nu deţin un alt imobil cu această destinaţie şi fac dovada că nu realizează mai mult decât venitul minim garantat pe economie pentru fiecare membru al familiei.
Conform proiectului de modificare a Codului de procedură civilă, aceste condiţii trebuie să fie îndeplinite cumulativ. Iniţiatorii subliniază că, în acest moment, legislaţia din România nu conţine dispoziţii de favorizare a debitorilor din cadrul creditelor ipotecare, cum ar fi norme privind iertarea de datorie, având în vedere criza economică, sau norme de amânare a executării silite pentru o anumită perioadă de timp, în care să i se ofere debitorului posibilitatea de a se redresa economic şi de a fi în măsură să achite ratele.
Ei propun, de asemenea, prin iniţiativa legislativă, ca, în contractele de credit ipotecar în care creditorul a efectuat evaluarea bunului cu bani din acest credit, creditorul să nu poată extinde executarea silită asupra altor bunuri aparţinând debitorului său. „Având în vedere că bunul ipotecat a fost evaluat la momentul acordării împrumutului ca acoperitor al creanţei băncii, aceasta nu poate impune debitorului să suporte riscul diminuării de valoare a bunului într-o eventuală vânzare”, arată iniţiatorii.
Propunerea legislativă, semnată de liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, vicepreşedintele Senatului Ioan Chelaru, preşedintele Comisiei pentru administraţie din Senat, Darius Vâlcov, şi deputatul Daniel Bărbulescu, urmează să intre în dezbaterea Senatului, care este primă Cameră sesizată.