Curtea Constituţională permite eutanasierea maidanezilor

0

CCR a declarat constituţională legea care permite eutanasierea câinilor maidanezi. Legea ar urma să meargă la promulgare, la preşedintele Traian Băsescu, care a anunţat că o va semna imediat.

Ce au contestat la CCR parlamentarii

Curtea Constituţională a luat în discuţie miercuri sesizarea în cazul Legii privind câinii fără stăpân, adoptată de Camera Deputaţilor în 10 septembrie, care stabileşte, printre altele, un termen de 14 zile în care câinii sunt ţinuţi în adăposturi, iar dacă aceştia nu sunt revendicaţi sau adoptaţi, să poată fi eutanasiaţi, edilii având posibilitatea să amâne eutanasierea.

Un grup de 30 de parlamentari din toate grupurile politice, cu excepţia UDMR, a atacat la Curtea Constituţională legea prin care a fost modificată şi completată Ordonanţa de urgenţă 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor.

Cei 30 de parlamentari susţin, în sesizarea transmisă Curţii Constituţionale, că actul normativ nu conduce la împiedicarea înmulţirii şi proliferării câinilor fără stăpân, ci traumatizează societatea civilă, „demers care nu este de natură a traduce drepturile fundamentale ale omului în România”.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.