Cum va fi vremea de Craciun si pana la Anul Nou in fiecare regiune a tarii

0

Administraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice şi a precipitaţiilor ce se vor produce până pe 30 decembrie, în fiecare regiune a ţării. Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului european pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.

Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

BANAT

Începând cu 25 decembrie, vremea se va încălzi, astfel că maximele termice vor urca până la o medie de 4 grade. Temperaturile minime medii vor atinge -8 grade între 22 şi 24 decembrie.

Temporar vor fi precipitaţii în general slabe cantitativ, mixte în perioada 26- 30 decembrie şi mai ales sub formă de ninsoare în restul intervalului.

CRIŞANA

Vremea se va răci până pe 24 decembrie când în medie temperaturile maxime se vor situa între -4 şi -2 grade. Începând cu 25 decembrie, vremea se va încălzi, astfel că maximele termice se vor situa la o medie de 2…3 grade. Temperaturile minime vor fi preponderent negative, cele mai scăzute valori se aşteaptă până pe 25 decembrie când în medie se vor situa între -6 şi -10 grade.

În perioada 23-30 decembrie vor fi precipitaţii în general slabe, la început sub formă de ninsoare, apoi lapoviţă şi posibil chiar ploaie.

TRANSILVANIA

Vremea va fi deosebit de rece în perioada până pe 24 decembrie, când în medie temperaturile maxime se vor situa între -8 şi -10 grade. Temperaturile medii nocturne vor fi negative şi vor coborî sub pragul de ger până pe 25 decembrie, aşteptându-se valori în jur de -16 grade.

Temporar va ninge în general slab în perioada 23-30 decembrie.

MARAMUREŞ

Până pe 25 decembrie, temperaturile maxime vor deveni negative până la valori în medie de -6 grade. Din 26 decembrie valorile diurne vor creşte şi se vor situa în jur de 0 grade. Temperaturile medii nocturne vor fi negative şi se vor situa în jurul pragului de ger -10 grade până în 24 decembrie.

Vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare în intervalul 23-30 decembrie.

MOLDOVA

Vremea va fi deosebit de rece până pe 24 decembrie, când în medie temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de -10 grade. De asemenea temperaturile medii nocturne vor fi negative şi vor coborî sub pragul de ger între 23 şi 26 decembrie, când se aşteaptă valori între -16 şi -12 grade.

Va ninge slab cantitativ, iar în ultimele zile vor fi posibile şi precipitaţii sub formă de lapoviţă.

DOBROGEA

Vremea va fi uşor mai caldă decât în mod obişnuit în intervalul 26-30 decembrie, când temperaturile maxime medii se vor situa între 2 şi 4 grade. În schimb, până pe 24 decembrie, valorile diurne vor fi negative şi vor coborî până în jur de -4 grade, vremea fiind rece. Temperaturile nocturne vor coborî până la -8… -9 grade în perioada 23-24 decembrie.

Temporar vor fi precipitaţii mixte între 26 şi 30 decembrie şi predominant ninsoare în restul intervalului.

MUNTENIA

Vremea se va răci treptat, astfel ca valorile maxime vor coborî în medie până la valori în jur de -6 grade până pe 24 decembrie. Începând cu 25 decembrie vremea se va încălzi treptat, iar maximele termice vor urca uşor peste 0 grade. Temperaturile medii nocturne vor fi negative şi vor coborî sub pragul de ger între 23 şi 25 decembrie, când se aşteaptă valori între -14 şi -12 grade.

Vor fi precipitaţii slabe, mixte în perioada 27-30 decembrie şi ninsoare în restul intervalului.

OLTENIA

Vremea va fi normală termic în intervalul 26-30 decembrie, dar se va răci între 23 şi 25 decembrie, când maximele termice vor fi în medie cuprinse între -4 şi -2 grade. Temperaturile minime vor fi preponderent negative, cele mai scăzute valori se aşteaptă în special până pe 25 decembrie când în medie se vor situa în jur de -10 grade.

Vor fi precipitaţii mixte spre sfârşitul intervalului. În intervalul 23-25 decembrie va ninge slab.

LA MUNTE

Vremea va fi rece, chiar deosebit de rece în perioda 23-24 decembrie, când maximele termice medii vor fi cuprinse între -6 şi -8 grade. Temperatura aerului se va menţine permanent la valori negative, noaptea. Astfel valorile medii vor coborî sub pragul de ger până pe 25 decembrie.

Vor fi ninsori slabe în perioada 23-30 decembrie.

Sursa: mediafax

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.