Cum s-a petrecut accidentul mortal de la bariera

0

În dimineața zilei de 11 decembrie, un bărbat de 72 de ani, din comuna Mănăstirea Cașin, a fost implicat într-un grav accident rutier la trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Alexei Tolstoi din municipiul Bacău. Potrivit poliției, acesta ar fi forțat trecerea prevăzută cu bariere și a fost acroșat de trenul InterRegio 1655, care circula pe ruta București Nord – Suceava. Din păcate, în urma impactului, conducătorul auto a decedat. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, cercetările fiind în desfășurare.

La data de 11 decembrie a.c., polițiștii au fost sesizați despre faptul că, la trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Alexei Tolstoi din municipiul Bacău a avut loc un eveniment rutier. Din primele verificări a reieșit faptul că, un bărbat de 72 de ani, din comuna Mănăstirea Cașin, în timp ce conducea un autoturism pe strada Alexei Tolstoi din municipiu, ar fi forțat trecerea la nivel cu calea ferată prevăzută cu bariere și a fost acroșat de trenul InterRegio nr. 1655 care circula pe direcția București Nord – Suceava.

Din nefericire, în urma impactului bărbatul a decedat. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă” – Agent șef adjunct de poliție Dumitrache Gabriel – purtător de cuvânt I.P.J. Bacău.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.