De Ziua Națională a României, Cristina Breahnă-Pravăț, președinta Consiliului Județean Bacău, transmite un mesaj plin de emoție, intr-un context politic și social tensionat. Liderul județean subliniază importanța unității, a valorilor creștine și a solidarității dintre români, indiferent unde s-ar afla :
„La mulți ani, milioanelor de români de acasă și din străinătate! Traversăm un context politic relativ tensionat, cu o societate care tinde să se divizeze, de aceea 1 decembrie 2024 trebuie să fie o zi în care să ne aducem aminte că doar uniți am fost puternici. Trebuie, de asemenea, să redescoperim bucuria de a fi ÎMPREUNĂ, o FAMILIE extinsă de peste 20 de milioane de români liberi să-și urmeze destinul aici, ACASĂ, sau oriunde în spațiul lumii civilizate, dar o FAMILIE unită prin credința în Dumnezeu, prin limba noastră maternă, prin valorile și tradițiile strămoșești.
Niciodată acest neam nu a acceptat înclinarea coloanei vertebrale a valorilor creștine, până la unghiul de fractură. Nici atitudinile radicale nu ne-au caracterizat vreodată în istorie. Să ne reamintim astăzi de înclinațiile noastre native – noblețe spirituală, toleranță, echilibru, rațiune. România de Mâine trebuie să fie o Românie a echilibrului, a democrației, a meritocrației, a responsabilității, a implicării fiecăruia dintre noi în dezvoltarea acesteia și în susținerea fraților români ce au nevoie de altruismul nostru!
Nu uitați! Unirea, Libertatea, Democrația nu reprezintă un cec în alb oferit generațiilor viitoare, ci un legământ pentru care au trudit toate generațiile până la noi. Unirea se naște ÎN și CU fiecare nouă generație și toți suntem direct responsabili pentru conservarea acestui succes național.” a transmis Cristina Breahna-Pravat – presedinta CJ Bacau