Criminal bacauan, dat in urmarire internationala, prins in Austria

0

catuseUn tânăr de 28 de ani, din comuna Oituz, suspectat de autoritățile române de săvârșirea infracțiunii de omor calificat, comisă asupra tatălui său, a fost depistat în Austria și extrădat în vederea cercetărilor. În fapt, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău a fost sesizat, la data de 13 aprilie 2010, despre faptul că Gheorghe N., de 60 de ani din localitatea Oituz, se află decedat la domiciliul său și prezintă mai multe semne de violență.

Echipă operativă complexă, condusă de procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău s-a deplasat la fața locului și în urma cercetărilor a stabilit că la data de 11 aprilie 2010, Cristian N. a avut un conflict spontant cu tatăl său. Fiul i-a aplicat tatălui mai multe lovituri cu un corp contondent, provocându-i leziuni care au condus la deces. Imediat după comiterea faptei suspectul a părăsit România, iar pe numele său a fost emis un Mandat de Arestare Preventivă în lipsă și ulterior un Mandat European de Arestare.

Ca urmare a cooperării polițienești internaționale, suspectul a fost depistat de către autoritățile austriece în Viena și s-a luat măsura extrădării sale pentru continuarea cercetărilor cu privirea la infracțiunea de omor calificat comisă pe teritoriul României. La extrădare autoritățile austriece au semnalat faptul că suspectul are un comportament violent, fapt ce a impus luarea unor măsuri de siguranță sporite pe timpul transportării sale. La data de 26 martie a.c., suspectul de 28 de ani a fost prezentat Tribunalului Bacău, pentru confirmarea mandatului de arestare preventivă.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.