Proiectul de lege al bugetului asigurarilor de stat pentru 2023 a fost adoptat. Incepand cu 1 ianuarie, se va aplica o majorare de aproape 700 lei pentru ajutorul de inmormantare. Rudele celor decedati vor primi 6.789 lei ( cu 694 lei mai mult decat in 2022).
Și cuantumul indemnizaţiei pentru rudele celor decedaţi care nu aveau calitatea de asigurat sau de pensionar va fi majorat la 3.395 lei. Legea menționată mai arată că este majorată valoarea ajutorului de deces de la 5.163 de lei la 5.429 de lei. De asemenea, indemnizaţia rudelor persoanelor care au decedat este majorată în acest an de la 2.582 de lei la 2.715 lei
Legea 263/2010 – privind sistemul unitar de pensii publice – prevede că ajutorul de deces se acordă în cazul decesului asiguratului, pensionarului sau unui membru al familiei unuia dintre aceştia.
Proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2023 va intra în vigoare după ce o să fie votat de Parlament, promulgat de şeful statului şi apoi publicat în Monitorul oficial.
Sura: ziare.com