Credit de 16 milioane de euro pentru extindera infrastructurii de apa din judetul Bacau

0

romeo_Stavarache_berdPrimarul municipiului Bacău, Romeo Stavarache, și Jean Patrick Marqet, directorul general al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), au semnat un contract de credit în valoare de 16,4 milioane de euro. Suma va asigura cofinanțarea proiectului „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în municipiul și  judeţul Bacău”. Proiectul are o valoare totală de 124 de milioane euro, bani proveniți din fonduri ale Uniunii Europene. La ceremonia de semnare, desfășurată la sediul central al BERD de la Londra, au fost prezenți, în calitate de parteneri și cosemnatari, președintele Consiliului Județean Bacău, Dragoș Benea, și directorul general al Companiei de Apă Bacău, Răzvan Găină.

Urmare a acestor demersuri, administrația locală continuă procesul de modernizare a infrastructurii de apă și canalizare din municipiul Bacău. Investiția totală se ridică la circa 35 de milioane de euro, iar cea mai importantă componentă a proiectului o reprezintă realizarea treptei terțiare a stației de epurare a orașului, în valoare de circa 15 milioane de euro.

”Investițiile realizate prin acest proiect cu finanțare europeană conduc la creșterea calității vieții, la un mediu mai curat și mai sănătos. Vorbim apoi de  locuri de muncă și  stabilitate pentru agenții economici băcăuani. Nu în ultimul rând, implementarea acestui proiect, repet, cu finanțare europeană, demonstrează încă o dată preocupările noastre permanente de a atrage investiții și de găsi surse de finanțare, altele decât cele clasice. În municipiul Bacău, investim azi, din grija pentru mâine”, a declarat Romeo Stavarache, după semnarea documentelor.

Primăria municipiului Bacău a dezvoltat, în ultimii 12 ani, mai multe parteneriate cu BERD, cele mai importante fiind Depozitul ecologic de deșeuri, proiect cu o valoare totală de 20 de milioane de euro și Proiectul ISPA – o nouă aducțiune de apă de la Valea Uzului – cu o valoare de circa 52 de milioane de euro.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.