Corupția din administrația băcăuană, vedetă la PRO TV. Stavarache și Benea, actori principali la „România, te iubesc!”

1

Costica Rusu este unul dintre denuntatorii lui Stavarache. Controleaza cateva companii de constructii si afacerile i-au inflorit in perioada primarului Sechelariu. A devenit cunoscut in presa mondena prin pasiunea sa pentru masinile de lux. Sustine ca s-a imbogatit doar din munca sa, nu din contracte cu statul. Procurorii spun insa ca in 2003, una din firmele controlate de Rusu, Electroconstructia Elco SA, a facut un contract cu Primaria Bacau pentru intretinerea si modernizarea retelei de iluminat public, pe 10 ani. La inceputul anului 2008 primarul Bacaului i-a cerut lui Costica Rusu, potrivit rechizitoriului, sa ii remita jumatate din valoarea decontata de Primaria Bacau pentru fiecare stalp de iluminat public la care firma efectua lucrari. Cand se strangea o suma semnificativa, la dispozitia primarului, se virau in conturile unor persoane juridice indicate de acesta.

Apostol Stava - doi cumetri penaliO parte din bani au intrat intr-o asociatie sportiva „Top Sport”, condusa de un apropiat de-al primarului – Constantin Apostol. Personaj important in Moldova, acesta este directorul Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Nord-Est care administreaza proiectele europene in Iasi, Suceava, Neamt, Botosani, Vaslui si Bacau. Cumatrul lui Romeo Stavarache mai are o acuzatie din 2012 pentru deturnare de fonduri europene, acuzatie pentru care a fost condamnat in prima instanta la 2 ani cu suspendare. Cu toate acestea ocupa aceeasi functie pe care o are de 15 ani. In acelasi dosar a fost condamnata si sotia deputatului de Bacau Lucian Ciubotaru, Gabriela Ciubotaru la doi ani de inchisoare. Firma condusa de sotia deputatului- Interprint a fost o alta destinatie a banilor din firmele lui Costica Rusu. Banii ar fi fost destinati unor tiparituri din campaniile electorale.

O „cutie” in care se adunau banii din mita este, conform procurorilor, firma Ligone International care detinea un post de televiziune locala. Administratorul acestei firme, Liviu Goian este si el inculpat pentru intermedierea si colectarea banilor din mita. Banii din iluminatul stradal al Bacaului se duceau si la firmele care editau ” Ziarul de Bacau” condus de varul primarului Stavarache – Liviu Cenusa. Si acesta este inculpat in acelasi dosar.

Viorel-RusuPotrivit procurorilor, mita pentru construirea acestui bloc ANL in Bacau a fost de 10 la suta. 2 milioane 700 de mii de euro a costat constructia celor 45 de apartamente iar blocul a fost facut de Viorel Rusu (foto), un fost lucrator din Ministerul de Interne care controleaza acum companii cu o cifra de afaceri de 50 de milioane de euro pe an. Intre 2008 si 2011, companiile controlate de Viorel Rusu au „cotizat” la „Top Sport”, sute de mii de euro pentru diverse lucrari. „Dumneavoastra ii spuneti spaga, eu ii spun conditionare”, declara Rusu, care este martor-denuntator in dosarul primarului Stavarache si al complicilor acestuia.

Intre cei banuiti ca dadeau bani conditionat grupului coordonat de primar apare si Costel Casuneanu – asfaltatorul ale carui afaceri cu statul sunt de notorietate. Averea lui este estimata la peste un sfert de milliard de euro, dar asta nu l-a ocolit de suspiciuni de implicare in afaceri cu iz penal. Are o condamnare de 4 ani de inchisoare cu supendare in dosarul de coruptie in care senatorul Catalin Voicu a primit 5 ani cu executare.

interceptari stavarache - dosar dna - oamenii buniAni de zile plangerile s-au adunat la nivelul conducerii Bacaului. Intr-o discutie cu cumatrul sau, Constantin Apostol, primarul Bacaului vorbeste despre „oamenii buni” care-l protejeaza: „Titi, a venit deci informatia… Eu n-am stiut ce s-a intamplat, informatia am cautat-o de la… cei buni…care ma protejeaza! Nu pot eu sa! Stii cum, dupa aia o sa spuna, ma boule!” (sursă infografie: PRO TV). Primarul Stavarache, aflat acum in arest la domiciliu, nu vrea sa comenteze acuzele care Iise aduc pentru a nu influenta Justitia. Considera insa ca munca si truda dumnealui s-au dus pe apa sambetei si crede ca o justitie divina se afla de partea sa

Dar nu doar asupra primarului Stavarache planeaza suspiciunile unor practici incorecte in Bacau. In timpul ultimului mandat de primar, Dumitru Sechelariu i-a avut ca viceprimari pe Laurian Lucas, fost sportiv si mercenar in Legiunea Straina si pe promitatorul, la acea data, Dragos Benea. Atributiile erau clar trasate – Lucas se ocupa de problemele de fond funciar, de terenuri si retrocedari. Aceste atributii le-au adus lui Lucas si primarului Sechelariu un dosar penal. La moartea lui Sechelariu, dosarul nu a avea o solutie definitiva. Dupa mai bine de 9 ani de judecata Laurian Lucas a fost condamnat la 4 ani de inchisoare pentru complicitate la luare de mita.

„Catedrala laică”, o clădire cât o carieră politică

Benea vot mana aeroportDragos Benea a fost seful corpului de control in primarie si in 2000 a devenit mana lui dreapta. In 2004 a devenit Presedinte al Consiliului Judetean Bacau la doar 28 de ani si de atunci nu a parasit acest scaun. Dumitru Sechelariu si Viorel Hrebencic l-au sutinut de tanar in ambitiile sale. Daca te uiti pe declaratia de avere pe care o posteaza in fiecare an, te frapeaza lipsa bunurilor. Are un singur teren intravilan de 3000 de metri si doua ceasuri. Teoretic, locuieste cu parintii. Un om de afaceri din oras accepta sa ne faca sub protectia anonimatului dezvaluiri despre averea familiei Benea. Spune ca i-a facut o casa prin 2000-2002, intinsa pe 750 de metri patrati: „Aveam lucrari in primarie, le executam si 10 la suta din valoarea lor mergeau la casa domnului Benea”. Benea considera insa ca e doar o razbunare a unui afacerist nemultumit.

Buena Vista - cladire - catedrala - Stefan cel MareIn 2004, Dragos Benea devine cel mai tanar presedinte de consiliu judetean. Omul de afaceri sustine ca relatia dintre ei a continuat, tot pe baza de 10%. Vizavi de catedrala ortodoxa nou construita in centrul Bacaului se afla catedrala laica a Bacaului, de fapt imobilul de birouri construit exact langa statuia lui Stefan cel Mare. Apartine companiei Anas Trading, a logodnicei presedintelui Consiliului Judetean Bacau, Adriana Nistor. Denuntatorul spune ca el a construit cladirea, tot pentru Benea, dar pe hartie a aparut iubita acestuia, pentru ca altfel nu avea cum sa justifice banii.

„La sfarsitul lunii ne intalneam, vedeam ce-am incasat eu de la CJ si vedeam cat am lucrat la cladire. Daca aveam sa-I mai dau eu, ii dadeam eu, daca avea sa-mi dea el mai mult – compensam cu luna urmatoare. Deci nu discutam de bani, atata timp cat aveam lucrari la CJ. 10 la suta ii scadeam din contravaloarea devizelor de la cladirea lui”. Dragos Benea neaga orice aspect ilicit in constructia cladirii din centrul Bacaului si spune ca a trebuit sa investeasca in reparatii din cauza lucrarilor de proasta calitate executate.

Blue Air avion BcIn 2008, Blue Air a inchiriat de la firmele familiei Benea doua spatii comerciale pentru agentii de voiaj, iar un an mai tarziu aeroportul din Bacau din subordinea consiliului Judetean Bacau a fost concesionat unei firme din acelasi consortiu Blue Aero. Contractul de concesiune a fost intermediat de un grup de consultanti Deloitte – Bostina – Iptana. Blue Aero trebuia sa investeasca in aeroportul Bacau 45 de milioane de euro in 34 de ani, dar pana acum s-a intamplat. Nelu Iordache a fost arestat si o data cu aceasta, grupul sau de firme a avut de suferit. Dupa numai 3 ani, contractual a fost reziliat. La conducerea aeroportului, din partea Consiliului Judetean a fost numita director general Oana Chelaru, cea care a lucrat inainte la concesionar, Blue Aero.

La Bacau increngatura politico-economica dureaza de 25 de ani. Nu exista politician care sa nu ridice suspiciuni. Si deputatul Gabriel Vlase a avut lucrari facute de denuntatorul nostru, in casa aflata vizavi de cea a familiei Benea. Constructorul familiilor politicienilor bacauani afirma lucruri dure. El pretinde ca in ultima perioada, din cauza neincrederii instalate in relatia cu Dragos Benea, acesta îi solicita comisonul din lucrarile primite la Consiliul Judetean, in avans, numerar, acesta fiind si unul din motivul ruperii relatiei.

perchezitii consiliul judeteanIn iulie 2014, la Consiliului Judetean Bacau si la casa familiei Benea au avut loc descinderi ale procurorilor DNA. Au fost facute perchizitii, iar rezultatul acestora este inca necunoscut. S-a deschis un dosar in rem, adica, deocamdata, fara faptuitori. Primarul Stavarache a fost trimis in judecata pentru 5 infractiuni de luare de mita, dar conduce primaria in continuare, din arest la domiciliu. Ani de zile a fost liniste in oras si nimic nu parea sa tulbure noua ordine bacauana. Semnale negative au fost. Plangeri s-au facut. Denunturi penale s-au inregistrat, tardiv, si a fost nevoie de ani de zile ca lucrurile sa se schimbe. Exemplul Bacaului nu este singular: judete intregi sunt stapanite de flagelul care loveste direct in vietile noastre – coruptia.

*Sursă: PRO TV – România, te iubesc!

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

1 COMENTARIU

  1. Este foarte adevarat ca suprafata de teren de 2800 de mp a fost furata de la Bodron Severica si inpropietarit un domn deputat sau senator ce-o fi el .Terenul este in imediata apropiere a salii sporturilor si a fost scos la vinzare cu suma de 1000000 E (un milion euro) . Cum e posibil domnule Achilov cind mereu ne cereati sa mai depunem anumite acte care lipseau in mod obisnuit de la dosarul de retrocedare depus in termen legal sa fie inpropietarit prin metoda bine cunoscuta data in schimb domnului deputat . Cum oare e posibil ca o mare parte din terenurile retrocedate din zona stadionului sa fie a baronilor din bacau ca de… toti au avut parinti cu terenuri doar in centru bacaului nu la buhoci ca vorba aia spagile nu vin de la cei necajiti care locuiesc intr-un apartament modest , vin de la cei care stau in vile de 300 mp si circula cu cele mai noi modele de masini de lux.

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.