Contractul de modernizare a străzii Milcov a fost reziliat. Vezi când se va organiza o nouă licitație

1

Primăria Bacău a reziliat contractul de modernizare a străzii Milcov. Licitația fusese adjudecată de un consorțiu de firme condus de societatea IMROM (Roman). După mai multe luni în care lucrările au bătut pasul pe loc, cele două părți au convenit, în urmă cu o săptămână rezilierea contractului. Lucrările rămase de executat vor face obiectul unei noi licitații publice, aceasta urmând a fi lansată către jumătatea lui mai. 

UPDATE: Potrivit unui comunicat dat publicității de Primăria Bacău în cursul zilei de luni, în proiectul modernizării străzii Milcov au rămas de executat 40 la sută din lucrări. ADR Nord-Est, mai precizează comunicatul, a fost de acord cu prelungirea, pe încă 7 luni, a finanțării, până în luna noiembrie a acestui an. „Primăria municipiului Bacău a înștiințat ADR Nord Est cu privire la motivele care au stat la baza rezilierii acestui contract, iar organismul finanțator – ADR Nord Est – a prelungit contractul de finanțare cu șapte luni, până la sfârșitul lunii  noiembrie (…) Primăria municipiului Bacău va scoate la licitație, în cursul acestei luni, restul lucrărilor rămase de executat, circa 40%, lucrări care vor fi finalizate integral până în luna noiembrie”, precizează comunicatul remis de Primăria Bacău.

Municipalitatea Bacău speră ca în jurul datei de 15 mai să lanseze procedura de achiziție publică în cazul lucrărilor rămase de executat pe strada Milcov. Asocierea de firme condusă de IMROM câștigase contractul de modernizare a străzii pe finalul lui 2013, în schimbul unei oferte de doar 15,86 milioane lei.

Lucrările au trenat mai multe luni, în condițiile în care constructorul a montat în lungul arterei rutiere, pe o distanță de aproximativ 500 metri, o conductă pluvială neconformă cu proiectul tehnic. Conducta ar fi urmat să aibă 1,6 kilometri lungime, IMROM amplasând o țeavă mult mai ieftină (diferența totală de preț – aprox. 100.000 euro, citește mai multe AICI).

Cum proiectul de modernizare a străzii Milcov este finanțat din fonduri europene, caracterul neconform al lucrărilor executate a condus, firesc, la sistarea acestora. După o serie de discuții în contradictoriu între autoritatea contractantă și executant, s-a convenit rezilierea contractului, în acord cu o soluție propusă de Ministerul Dezvoltării.

Reabilitarea străzii trebuia să se încheie în această primăvară, însă finalizarea proiectului pare tot mai îndepărtată, în condițiile în care noua licitație, vizând contractarea lucrărilor rămase de executat, se poate prelungi în eventualitatea unor contestații. Municipalitatea este obligată să cheltuiască, în totalitate, fondurile europene până la sfârșitul lui 2015, în caz contrar finanțarea urmând a fi pierdută, situație în care lucrările vor fi decontate în final din bugetul local, adică din banii băcăuanilor.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

1 COMENTARIU

  1. Dar pe noi cetatenii – contribuabili cine ne reprezinta ? Cine ne despagubeste pentru disconfortul creiat ? Ne-am rupt picoarele ,zapada noroaie nu putem sa intram in bloc , de aproape 10 luni ne au distrus spatiile verzii trotuarele ,Vrem ca Primaria sa urgenteze problema altfel vom proceda si noi la alegerii la fel .Suntem cu taxele platite si vrem sa fim respectati (str.Milcov bl 7-C-4 ) Petcu C. 0740060056

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.