Constructorii de pe Ștefan cel Mare rescriu tehnicile de reabilitare a drumurilor. Amendă de 10.000 lei de la Garda de Mediu

0

Garda de Mediu a aplicat miercuri o amendă de 10.000 de lei constructorului ce execută lucrările de reabilitare a străzii Ștefan cel Mare. Autoritățile au efectuat mai multe verificări după ce, în urma unei sesizări, s-a stabilit că asocierea de firme Symmetrica – Electroaxa execută concasarea betonului de pe artera rutieră în spatele halelor aparținând fostei fabrici de confecții Sonoma, fără autorizație de mediu. Asta, în condițiile în care potrivit caietului de sarcini aferent proiectului, modernizarea străzii Ștefan cel Mare trebuia să facă obiectul unei vaste operațiuni de „reciclare la rece” a asfaltului și betonului executată in situ, adică la fața locului, pe artera rutieră amintită. Într-o anchetă recent publicată, portalul Bacau.NET a relatat culisele punerii în operă a modernizării străzii Ștefan cel Mare, proiect de infrastructură în care constructorii, în conivență cu Primăria Bacău, s-au „derobat” de soluția tehnică prevăzută în caietul de sarcini, optând pentru o rezolvare tipic autohtonă a lucrării. 

concasare 1concasare 2Telenovela șantierului de pe strada Ștefan cel Mare consemnează o premieră internațională în materie de construcție de drumuri: consorțiul Symmetrica – Elextroaxa, care execută lucrarea, a „reinventat” tehnica reciclării la rece in situ a betonului, mutând – în mod nelegal – o parte din șantier în spatele fostei fabrici SONOMA, aflată-n vecinătatea hipermarketului Selgros. Acolo, pe un teren aparținând unei societăți imobiliare, FIALD, implicată în trecut în schimburi dubioase de terenuri cu Primăria Bacău (citește AICI), constructorii execută concasarea betonului care, odată sfărâmat, e retransportat pe Ștefan cel Mare cu autocamioanele unei firme din Buzău – Transnic SRL.

concasare 3foto 2Garda de Mediu, dar și oficiali din cadrul Poliției Locale, au efectuat ieri un control amănunțit la șantierul deschis pe șest de constructori, aplicând în final o amendă de 10.000 de lei pentru mai multe nereguli descoperite la fața locului. Surse apropiate verificărilor au confirmat pentru Bacau.NET că asocierea de firme a motivat relocarea șantierului prin faptul că, dacă ar fi fost pornite pe strada Ștefan cel Mare, concasoarele ar fi produs un zgomot insuportabil dată fiind duritatea betonului de concasat! Asta, în condițiile în care potrivit Acordului de mediu (Decizia de încadrare) nr. 369 din 18 decembrie 2012, aflat în posesia Bacau.NET, „terenul pe care se vor executa lucrările se află în intravilanul orașului Bacău, pe strada Ștefan cel Mare, aparține domeniului public al municipiului Bacău”. Cu alte cuvinte, locul de derulare a camion transniclucrării, în tot ansamblul său de operațiuni, este, conform documentului citat, strada Ștefan cel Mare și nu o altă locație!

Acordul de mediu prevede executarea de lucrări de frezare a „îmbrăcăminții rutiere”, fără a consemna lucrări de spargere a betonului, respectiv concasarea acestuia în vecinătatea șantierului. „Principala lucrare va fi ranforsarea cu două straturi asfaltice, pe un strat pe un strat de bază realizat din reciclarea cu bitum spumant a sistemului rutier existent”, se mai precizează în documentul amintit.

„Reinventarea” reciclării la rece

Potrivit unei anchete recent publicate de Bacau.NET, asocierea Symmetrica – Electroaxa a abandonat, sub privirile îngăduitoare ale Primăriei, prevederile din caietul de sarcini care precizau că strada Ștefan cel Mare va fi modernizată în baza unei tehnologii ecologice, având în prim plan reciclarea la rece la fața locului (citește AICI). De altfel, potrivit unei decizii dată de Curtea de Apel Bacău în urmă cu mai bine de un an, „ofertantul declarat câștigător, în calitate de executant al lucrării de reabilitare a drumului rutier, va trebui să realizeze lucrarea doar prin procedeele stabilite prin proiect, certificate sau pentru care există agremente tehnice”.

memoriu interproiect reciclare bitum spumantConform Memoriului tehnic elaborat de proiectant (Interproiect SRL), „principala lucrare de drumuri” o reprezintă„ranforsarea cu două straturi asfaltice pe un strat de bază realizat din reciclarea cu bitum spumant a sistemului rutier existent”. În memoriu este descris procedeul de reciclare, având în vedere că „îmbrăcămintea” străzii Ștefan cel Mare este realizată din dale de beton: „Se propune frezarea și evacuarea a 10 cm din îmbrăcămintea existentă. Ulterior cei 20 de cm rămași se reciclează cu bitum spumant realizându-se un strat de bază, peste care se aștern straturile de ranforsare din 6 cm BAD25 și 4 cm MAS16 pe toată suprafața de 25700 mp”

„Reciclarea acolo se face, în șantier, pentru că se reciclează ceea ce se scoate de acolo. Deci dala de beton de acolo se reciclează toată. Se face agregat din el, agregatul se amestecă cu ciment și cu bitum, cu o instalație specială, și o să formeze un prim strat de asfalt. Reciclare asta înseamnă, la fața locului”, a declarat pentru Bacau.NET administratorul Interproiect, Rolandi Babiuc, unul dintre autorii caietului de sarcini aferent lucrării de pe strada Ștefan cel Mare.

Primăria Bacău: „Fragmentarea dalelor se poate realiza prin mai multe procedee”

deschidereÎntr-un răspuns remis Bacau.NET, referitor la mersul lucrărilor de pe Ștefan cel Mare, Primăria Bacău susține că soluția tehnică nu a fost schimbată, dar că reciclarea la rece, în accepțiunea edililor, vizează doar etapa finală a lucrării, când un utilaj va întinde stratul nou de asfalt pe artera rutieră. Mai mult, se arată în același răspuns, fragmentarea dalelor de beton de pe stradă poate fi realizată în diverse alte moduri. „Potrivit tehnologiei de execuţie, reciclarea va avea ca ultimă etapă realizarea unui strat care va îngloba dalele existente sparte (frezate, fărâmiţate), bitum, liantul hidraulic şi apă. În acest moment constructorul lucrează la fragmentarea dalelor existente,  fragmentare ce se poate realiza prin mai multe procedee. Astfel, reciclarea se realizează in situ cu un „tren de reciclare” a cărui piesă centrală este reciclatorul, utilaj ce este deja adus în şantier, iar materialul astfel rezultat intră în curba granulometrică din caietul de sarcini”, precizează răspunsul comunicat de Primăria Bacău.

Ce înseamnă reciclarea la rece

echipament reciclare la receProcedura reciclării la rece in situ („cold in place recycling”) este una dintre cele mai moderne tehnici de reabilitare/modernizare a drumurilor. O simplă căutare pe internet dă la iveală, însă, un cu totul alt tip de agregate și utilaje decât cele existente, în prezent, în șantierul de pe strada Ștefan cel Mare. Denumite „trenuri de reciclare”, acestea măsoară până la 50-60 de metri lungime, fiind alcătuite din mai multe segmente. Costul unui tren de reciclare, de felul celui care ar trebui să opereze pe Ștefan cel Mare, în conformitate cu caietul de sarcini al proiectului, depășește 3,5 milioane euro.

p;

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.