Consilierii judeteni au votat preluarea santierului fostului Spital Municipal ca obiectiv de investitii. Ivancea: „Rog aleșii locali ca, în ceasul al 12-lea, să depășească măruntele mize politicianiste și să dea curs solicitării CJ, votând un proiect similar”

0

Consiliul Județean a aprobat în ședința de astăzi – cu 31 de voturi „pentru” (PSD, PNL, ALDE, PRO România) și 5 „abțineri” (USR, PMP) – proiectul de hotărâre privind solicitarea de preluare a șantierului fostului Spital Municipal ca obiectiv de investiții în domeniul public al județului.

Presedintele CJ Bacau, Valentin Ivancea, face un apel la primarul Viziteu si la consilierii locali sa voteze un proiect similar, astfel incat cladirea Spitalului Municipal sa treaca la Spitalul Judetean si sa fie finalizata:

Suntem în al 12-lea ceas și nu mai e loc de tertipuri politicianiste pe acest subiect, așa cum fac – de doi ani de zile – cei vremelnic aflați la conducerea Primăriei. Ei nu urmăresc finalizarea clădirii, ci blocarea cu orice preț a finalizării clădirii! Chiar și cu prețul sacrificării sănătății băcăuanilor, așa cum vedem că se întâmplă din 2020 încoace, cu Primăria care a șicanat sistematic toate inițiativele CJ pentru finalizarea lucrărilor.

Apelul meu se îndreaptă către consilierii locali, care sunt chemați să activeze, cu bună-credință, în folosul comunității care i-a votat: din primăvară până astăzi, CL nu a mișcat un deget pentru a pune în aplicare soluția identificată de Ministerul Sănătății, respectiv trecerea clădirii la județ și integrarea ei, odată cu finalizarea lucrărilor, în circuitul medical al SJU, ca pavilion municipal. Acest atentat la adresa sănătății băcăuanilor trebuie stopat: s-a pierdut jumătate de an, timp în care se puteau face pași determinanți inclusiv pentru obținerea unei finanțări prin PNRR, acolo unde incompetenții Viziteu și Ghinea au pus un spital desființat (de guvernul Orban, in 2020) și o secție fără proiect („de arși”).

Rog aleșii locali ca, în ceasul al 12-lea, să depășească măruntele mize politicianiste și să dea curs solicitării CJ, votând în cadrul CL un proiect similar, astfel încât lucrările la fostul Spital Municipal să se termine, după 15 ani de la deschiderea șantierului, iar clădirea – odată integrată circuitului medical al SJU – să servească scopului pentru care a fost concepută: oferirea de servicii medicale pacienților băcăuani. Solicit, în regim de urgență, o ședință comună CJ – CL în care să se aprobe trecerea obiectivului de investiții (șantierul fostului Spital Municipal) în domeniul public al județului!” a precizat Valentin Ivancea – presedinte CJ Bacau

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.