Conflict între mai multe persoane, în fața unei săli de joc din Bacău, aplanat de Jandarmii Grupării Mobile Bacău

0

Marți seară, în jurul orei 23.30, un echipaj mobil al Grupării de Jandarmi Mobile Bacău a intervenit pentru aplanarea unui conflict în care erau implicate 3 persoane.

Jandarmii, în timp ce executau serviciul de patrulare, au observat pe Calea Republicii din municipiul Bacău 3 persoane implicate într-o încăierare.

La sosirea echipajului de Jandarmerie, doi bărbați dintre cei implicați s-au conformat somațiilor jandarmilor și au încetat agresiunea.

A treia persoană implicată, un bărbat de 40 de ani din comuna Gioseni, care emana o puternică halenă alcoolică, a continuat să aibă un comportament foarte violent, iar jandarmii au fost nevoiți să îl încătușeze și să îl conducă la Secția 1 Politie pentru stabilirea identității.

Având în vedere că acesta a continuat să manifeste tulburări grave de comportament, a fost solicitată prezența unui echipaj medical de urgență pentru a-l transporta la spital.

În urma evaluărilor de specialitate, s-a dispus internarea acestuia la secția de psihiatrie a Spitalului Județean Bacău.
Niciunul dintre cei implicați în scandal nu a dorit să depună plângere penală pentru loviri sau alte violențe.

Ceilalți doi bărbați implicați, în vârstă de 30 si 31 de ani, au fost sancționați cu amendă de 1.000 de lei fiecare, iar bărbatul transportat la secția de psihiatrie a fost sancționat cu amendă de 1.200 de lei.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.