Prefectura a anuntat astazi ca un concert intitulat „Concert de muzica sacra”, organizat de Catedrala Romano Catolica Sfintii Petru si Paul a fost amanat, dupa ce institutia a primit o scrisoare „de amenintare”. Expeditorii scrisorii au anuntat ca vor face plangeri penale si vor anunta mass-media daca acest concert va avea loc. Mai mult decat atat, ei vor „realizarea unui flagrant in timpul concertului” si pedepsirea exemplara a faptasilor.
„În urma înregistrării, la instituția noastră, a unei adrese de la „reprezentanții industriei Horeca”, Instituția Prefectului Județului Bacău face următoarele precizări:evenimentul care era programat pentru 11 aprilie 2021, la Biserica „Sfinții Petru și Paul” va avea loc în condițiile impuse de legislație, la o dată ulterioară, atunci când legislația o va permite și cu participarea publicului.
Instituția Prefectului a fost un partener de dialog corect și deschis față de industria Horeca, tocmai de aceea considerăm că nu se impunea formularea unei adrese care se poate interpreta ca un șantaj sau o amenințare la adresa instituției sau a persoanei prefectului. Într-o perioadă în care accentul se pune pe efortul comun al societății, mediului de afaceri și instituțiilor pentru depășirea crizei sanitare, amenințarea cu „realizarea unui flagrant” sau cu formularea unei „plângeri penale” și „pedepsirea „exemplară” nu poate fi tolerată. Instituția Prefectului, dar și alte instituții care au atribuții pe linia prevenirii răspândirii infecției cu noul coronavirus vor continua să aplice legislația în vigoare, nepărtinitor, așa cum s-a întâmplat și până acum.” a transmis Prefectura
Prefectul Bulai a precizat ca a discutat cu reprezentantii Horeca care au precizat ca nu ei au trimis scrisoarea.
Organizatorii au anuntat ca evenimentul va fi anulat:
„Din cauza timpului pe care-l trăim, Va anunțăm ca acest eveniment a fost amânat pentru o data ulterioară! Vă vom anunța când și cum va fi posibil un astfel de eveniment! Cel mai probabil va fi un eveniment doar online! Va mulțumim pentru înțelegere!”