Sindicatul National al Grefei Judiciare Dicasterial, în solidar cu:
Sindicatul SindJust Bihor
Sindicatul Grefierul Alba
Sindicatul Dreptatea Vrancea, organizații sindicale care reprezintă 75% din personalul auxiliar de specialitate, personalul conex și personalul contractual din cadrul instanţelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și din cadrul
Direcţiei Naţionale Anticorupţie, afiliate la Federația PUBLISIND (federație reprezentativăla nivelul sectorului de activitate Administrație publică) și în colaborare cu
Asociația Grefierilor din România, organizaţie profesională a personalului auxiliar de specialitate, constituită la nivel național din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari și grefieri registratori din cadrul instanţelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea
declanșează următoarele acțiuni de protest care vor continua până
la soluționarea revendicărilor:
1. În săptămâna 11-15 martie 2019, protest în cadrul instanţelor și parchetelor în care funcţionează personalul auxiliar de specialitate și conex prin purtarea unei banderole albe;
2. Joi, 14 martie 2019, ora 11,00, Conferință de presă la sediul la sediul Blocului National Sindical din Str. Turturelelor nr 11A, clădirea C, etajul 3, sector 3 București.
3. Vineri, 15 martie 2019, orele 11-13, miting la sediul Guvernului, Piața Victoriei;
4. Refuzul muncii suplimentare in instanțe și parchete, începând cu data de 18 martie 2019 (generează blocaje in activitate in maxim 10 zile; functionarea sistemului judiciar și activitatea instanţelor și parchetelor depinde de munca suplimentara).
5. Începând cu data de 18 martie 2019 negocierea contractul colectiv de muncă:
• la nivel de grup de unităţi – Ministerul Justiţiei, curţile de apel și instanţele aflate în aria teritorială, precum și PICCJ, DIICOT, DNA, parchetele de pe lângă curţile de apel, parchetele de pe lângă tribunale, parchetele de pe lângă judecătorii şi parchetele militare;
• la nivel de unitate/angajator – curţile de apel și parchetele de pe lângă curţile de apel, PICCJ, DIICOT, DNA.
Declanșare conflict colectiv de muncă în situația în care angajatorii nu răspund revendicărilor.
6. În luna aprilie 2019, mitinguri în cascadă, la nivel de județ, în toate instanțele și parchetele.
7. În luna mai 2019, miting comun al sindicatelor personalului auxiliar de specialitate și conex, sindicatelor din sistemul penitenciar și din probațiune – afiliate la Federația PUBLISIND.
R E V E N D I C Ă R I
1. Adoptarea unui nou statut al profesiei care să corespundă realităţilor din instanţe și parchete din punctul de vedere al atribuţiilor și sarcinilor de serviciu suplimentare, primite de personalul auxiliar prin regulamentele de ordine interioară ca urmare a transferului unor atribuţii de la magistraţi la grefieri, în urma intrării în vigoare a noilor coduri de procedură;
2. Inițierea elaborării standardelor ocupaționale și a calificărilor profesionale corespunzătoare pentru funcţiile care compun categoria profesională a personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și ierarhizarea funcţiilor, cu modificarea corespunzătoare a funcţiilor în C.O.R.;
3. Înființarea unei direcții de specialitate în Ministerul Justiției care să reprezinte şi să gestioneze din punct de vedere salarial și profesional cariera grefierilor, să coordoneze și să gestioneze resursele umane similar Direcţiei Tehnologia Informaţiei, Direcţiei Naţionale de Probaţiune, etc.;
4. Reanalizarea schemelor de personal din instanțele judecătorești și parchetele de pe lângă acestea și suplimentarea acestora cu 1000 posturi la nivel naţional, prin elaborarea unor standarde pe linie de resurse umane, raportate la volum de munca și alţi indicatori sau particularităţi;
5. Dotarea corespunzătoare a instanțelor și parchetelor din punctul de vedere al siguranței și sănătății în muncă, în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de desfășurare a activităţii la locurile de muncă, cu respectarea următoarelor cerinţe minime:
a) asigurarea condiţiilor de spaţiu în conformitate cu normele legale de sănătate publică;
b) amenajarea ergonomică a locului de muncă;
c) asigurarea condiţiilor de mediu în spaţiile de lucru – iluminat, microclimat, o temperatură optimă în spaţiile destinate activităţii, aerisire, igienizare periodică, cel puţin o dată la 2 ani;
d) amenajarea anexelor sociale ale locurilor de muncă, acolo unde este cazul (vestiare, grupuri sanitare, cantine, locuri special amenajate pentru fumători, etc.), astfel încât acestea să asigure condiţii corespunzătoare conform reglementărilor europene obligatorii în domeniu;
6. Eliminarea inechităților salariale la nivelul autorităţii judecătorești prin acordarea, în procent integral, a sporurilor cuvenite personalul auxiliar de specialitate și conex, conform modului de calcul aplicat de CA Bacău, CA București și CA Târgu-Mureș;
7. Reanalizarea grilei de salarizare prevăzute pentru personalul auxiliar de specialitate și conex, în sensul corectării coeficientului de ierarhizare;
8. Aplicarea disp. art. 25 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și pentru instituţiile din sistemul de justiţie – Curţile de apel și instanţele aflate în aria teritorială și PICCJ și unităţile subordonate, DNA și DIICOT;
9. Exceptarea cuantumului indemnizației de hrană și a voucherelor de vacanță de la determinarea limitei de 30% prevăzute de art. 25 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;
10. Exceptarea sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare și periculoase de la determinarea limitei de 30% prevăzute de art. 25 alin. (1) și (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;
11. Încadrarea instanțelor și parchetelor în categoria locurilor de muncă în condiții deosebite și includerea personalului auxiliar de specialitate în categoria de muncă a persoanelor care își desfășoară activitatea în condiții de muncă deosebite;
12. Pontarea si compensarea orelor suplimentare efectuate de personalul auxiliar de specialitate din instanţe și parchete și exceptarea categoriei noastre profesionale de la derogarea impusă de OUG nr. 114/2018 prin care, în perioada 2019-2021, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora.
Cătălin TRĂISTARU
Vicepreședinte,
Federatia PUBLISIND