Comisia Europeana va organiza in Bacau dezbaterea „Viitorul tinerilor europeni”

0

Comitetul European al Regiunilor (CoR), Delegatia Nationala a Romaniei la CoR, Reprezentanta Comisiei Europene in Romania si platforma CaleaEuropeana.ro organizeaza, cu sprijinul Primariei Municipiului Bacau, un eveniment local privind problematica somajului in randul tinerilor si reducerea decalajelor sociale si economice, construit sub forma unei platforme de dialog, intre autoritati si tineri ca beneficiari, orientata catre solutii privind incluziunea economico-sociala a tinerilor si oportunitatile de dezvoltare ale acestora la nivel local, national si european.

Dezbaterea, intitulata „Viitorul tinerilor europeni – dialog local privind problematica somajului in randul tinerilor si reducerea decalajelor sociale si economice”, va avea loc miercuri, 18 aprilie, la Centrul de Afaceri si Expozitii ”Mircea Cancicov” din Bacau, cu incepere de la ora 12:00.

La eveniment vor participa, in ordinea interventiilor: Robert Negoita (Presedinte al Delegatiei Nationale a Romaniei la Comitetul European al Regiunilor, primar al Sectorului 3 din Bucuresti), Cosmin Necula (Primar al Municipiului Bacau, membru al Delegatiei Nationale a Romaniei la Comitetul European al Regiunilor), Angela Cristea (Seful Reprezentantei Comisiei Europene in Romania), Prof. univ. dr. ing. Carol Schnakovszky (Rector al Universitatii ”Vasile Alecsandri” din Bacau), Victor Negrescu (Ministrul Delegat pentru Afaceri Europene, Ministerul Afacerilor Externe), Ioana Bran (Ministrul Tineretului si Sportului), Ana Busoniu (Director general adjunct Programul Operational Capital Uman – POCU, Ministerul Fondurilor Europene), Marius Deaconu (Presedinte, Alianta Nationala a Organizatiilor Studentesti din Romania – ANOSR). Dialogul va fi moderat de Dan Carbunaru (jurnalist si director al CaleaEuropeana.ro).

Aceasta este prima dezbatere lansata in Romania in acest format, dupa ce tara noastra a fost aleasa sa gazduiasca Summitul Autoritatilor Locale si Regionale din Uniunea Europeana care va avea loc in perioada 14-15 martie 2019.

 

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.