Comisia Europeană va investiga ajutorul acordat de România companiei Blue Air

0

Comisia Europeana a demarat o investigatie detaliata cu privire la ajutorul de stat acordat de Guvern catre compania Blue Air, care a intrat in faliment. Comisia va stabili daca acest ajutor a respectat normele UE, privind ajutoarele de stat.

Compania aeriană română Blue Air se confrunta cu dificultăţi financiare din 2019 şi, începând din martie 2020, la fel ca alte întreprinderi active în sectorul aviaţiei, a fost grav afectată de pandemia de coronavirus. Din noiembrie 2022, Blue Air a încetat să funcţioneze, deoarece autorităţile române i-au suspendat temporar licenţa de operare, din cauza situaţiei financiare a societăţii.

În august 2020, Comisia a aprobat două măsuri în favoarea Blue Air, şi anume: o garanţie publică în valoare de aproximativ 28 de milioane euro (aproximativ 137 de milioane lei) pentru a compensa daunele suferite în contextul pandemiei de coronavirus şi al restricţiilor de călătorie vizând limitarea răspândirii virusului impuse de România şi de alte ţări şi o garanţie publică de aproximativ 34 de milioane euro (aproximativ 164 de milioane lei) aferentă unui împrumut de salvare, destinat să acopere parţial nevoile de lichidităţi ale Blue Air în următoarele şase luni.

România s-a angajat să se asigure că garanţia publică aferentă împrumutului pentru salvare va înceta după şase luni sau că va comunica Comisiei fie un plan de lichidare, fie un plan cuprinzător de restructurare a Blue Air în vederea evaluării ajutorului de stat.

Potrivit Executivului european, normele UE privind ajutoarele de stat, în special Orientările privind ajutoarele pentru salvare şi restructurare, permit statelor membre să sprijine, în anumite condiţii stricte, întreprinderile aflate în dificultate. Mai precis, se poate acorda ajutor pentru o perioadă de până la şase luni („ajutor pentru salvare”). După această perioadă, fie ajutorul trebuie să fie rambursat, fie statul membru trebuie să notifice Comisiei un plan de restructurare pentru a fi evaluat în conformitate cu normele privind ajutoarele de stat. Pentru ca ajutorul de restructurare să fie aprobat, planul trebuie să asigure faptul că viabilitatea întreprinderii poate fi restabilită fără niciun alt sprijin din partea statului, că societatea contribuie într-o măsură suficientă la costurile de restructurare şi că denaturările concurenţei generate de ajutor sunt eliminate cu ajutorul unor măsuri de compensare care includ, în special, măsuri structurale sau comportamentale.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.