Combinatul Chimcomplex a primit aviz de la MS si va produce dezinfectant impotriva COVID19

0

Combinatul Chimcomplex din Onesti a primit aviz de la Ministerul Sanatatii si va produce hipoclorit de sodiu concentrație 1,25%. Clorul este cea mai sigură soluție pentru dezinfectare. Utilizat în concentrațiile recomandate nu este nociv pentru organismul uman și mediul înconjurător. De aceea Organizația Mondială a Sănătății și Agenția pentru Protecția Mediului EPA îl recomandă pentru igienizarea suprafețelor împotriva COVID-19

Hipocloritul se va lansa în producție pe platformele de la Râmnicu Vâlcea și Onești în efortul de a încetini și a limita răspândirea virusului în România.

“Mulțumim Ministerului Sănătății și Guvernului pentru rapiditatea cu care au răspuns solicitării noastre de aviz prioritar. Suntem mândri că o companie locală poate contribui cu știința și expertiza sa la limitarea răspândirii acestui virus.

Am accelerat investițiile și pregătim infrastructura pentru a putea distribui hipocloritul cât mai eficient la nivel național. Capacitățile noastre de producție pot acoperi nevoile naționale din această perioadă, în cadrul unui program intens de producție și ambalare de non-stop” a declarat Tivadar Runtag, director general al Chimcomplex.

Primele livrări se vor realiza prioritizat în funcție de urgențe și instituțiile care au nevoie acută pentru dezinfectarea spațiilor externe. Compania estimează că va ajunge pentru început la o capacitate de livrare de 1.000 tone/ județ.

Sursa : Ziua de Cluj

 

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.