CNAIR va construi șapte pasaje pietonale subterane cu lifturi și scări rulante pe „drumul morții” E85

2

Șapte pasaje pietonale subterane se vor construi pe „drumul morții” E85 în localități din județele Buzău și Vrancea, finanțarea fiind asigurată din PNRR.

DN 2 București-Bacău-Suceava-Siret este principala legătură a Capitalei cu județele din Moldova și, potrivit statisticilor cea mai periculoasă șosea din țară cu doar 17 kilometri de Autostradă (A7 Centura Bacău) care să preia traficul de tranzit.

Pe DN 2 E85 traficul este la nivel de autostradă, iar pe unele tronsoane se circulă pe acostament lărgit folosit incorect ca bandă de circulație, iar depășirile sunt foarte periculoase. Pe de altă parte, statisticile poliției arată că, traversările neregulamentare reprezintă principala cauză de accidente urmată de viteza excesivă.

Proiectul pasajelor pietonale subterane face parte dintr-un program mai amplu pentru a crește siguranța rutieră pe DN 2- E 85. Se estimează că începând din a doua jumătate a nului viitor vor fi deschise unele tronsoane de pe Autostrada Moldovei A 7 Ploiești-Pașcani (319 km., dar fără contract semnat pe lotul 2, Pietroasele – Buzău).

Pentru realizarea pasajelor, CNAIR a scos la licitație șapte contracte pentru Studiul de Fezabilitate, fiecare contract cu o valoare de 309 mii lei. Sunt patru pasaje pietonale în județul Buzău la Limpezis, Costești, Mărăcineni și Poșta Câlnău respectiv Golești, Garoafa și Mărășești în Vrancea. 

Primul pasaj, cel de la Limpeziș este proiectat la km. 84, iar ultimul, cel de la Mărășești la km. 203 în zona Mausoleului Eroilor. Conform caietului de sarcini pe care l-a consultat Economedia, CNAIR solicită lifturi pentru persoane cu dizabilități, scări fixe și rulante, supraveghere video și posibilitatea alimentării cu energie din panouri solare.

Durata Studiului de Fezabilitate este de 90 de zile, iar Proiectul pentru Autorizarea Lucrărilor de 60 de zile.

Citește articolul integral aici.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

2 COMENTARII

  1. Deoarece mamele lu’ oprișan, sechelariu, nichita erau/sunt chiar ei. Deoarece toți românașii care trãiesc în județele prin care trece E85 sunt hoți și proști. Unde erau inginerii cand s-a aprobat și executat mãrețul E85? La coadã la ciolan ? 30 de ani pentru un ciot de șosea de centurã a Bacãului. Ce-ați fãcut pânã in 2020? Ați furat și distrus tot!

  2. Întrebarea e … de atâția ani de ce nu ai făcut nimic până acum? De ce au trebuit să piară atâtea vieți omenești? De ce , de ce, de ce ??? ETC….

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.