„Clientul” fidel al politistilor din Bacau revine. Aproape 30 de amenzi date intr-o luna la o baza sportiva din oras

0

Baza sportiva Maya din Bacau, unde exista o piscina, teren de fotbal si se organizeaza diverse petreceri a fost luata pe sus de politistii bacauani. Mai multi locatari din zona au semnalat ca la baza sportiva se tulbura ordinea si liniste publica. Reclamatii de acest fel am primit si noi, pe adresa redactiei. Cetatenii din zona sunt nemultumiti de muzica prea tare.

Astfel, in luna iunie, politistii bacauani au dat 26 de amenzi in valoare de peste 30.000 lei. Mai mult de atat, politistii au transmis catre primarie acte cu privire la ridicarea autorizatiei de functionare.

Redam integral comunicatul IPJ Bacau :

În cursul lunii iunie a.c., ca urmare a sesizărilor din oficiu, precum şi a unor sesizări primite prin Sistemul Naţional Unic Apeluri de Urgenţă 112, cu privire la activitatea neautorizată de la o bază sportivă din Municipiul Bacău, la nivelul Secţiei 1 Poliţie Bacău s-au desfăşurat activităţi specifice pentru asigurarea respectării prevederilor legale de către agenţii economici dar şi pe linia prevenirii răspândirii noului Coronavirus.

Astfel, la data de 5 iunie a.c., în cadrul unei acţiuni la care au participat poliţişti, jandarmi, poliţişti locali şi pompieri, a fost verificată o baza sportivă din municipiul Bacău. În urma activităţii de control desfăşurate s-a impus aplicarea de sancţiuni contravenţionale de către toate autorităţile locale, potrivit competenţei în materie, respectiv 8 amenzi în valoare de 13.200 lei: amendă în valoare de 200 lei pentru nerespectarea Legii nr. 55/2020, amendă în valoare de 3000 de lei şi dispunerea suspendării activităţii unităţii economice verificate, conform Ordonanţei nr. 99/2000, amendă de 5000 de lei pentru lipsa analizei de risc, potrivit Hotărârii de Guvern nr. 301/2012 precum şi amendă în valoare de 5000 de lei pentru lipsa autorizaţiei pentru muzică ambientală, conform Legii nr. 8/1996.

Ulterior, la data de 6 iunie a.c, prin apel 112, a fost sesizată tulburarea ordinii şi liniştii publice la aceeaşi bază sportivă, aspect confirmat, fiind astfel aplicate sancţiuni contravenţionale prevăzute de Legea nr. 61/1991.

La data de 23 iunie a.c., în jurul orei 22.30, s-a verificat şi constatat că, la baza sportivă verificată anterior, se aude muzică la intensitate mare, ocazie cu care au fost aplicate 2 sancţiuni în temeiul Legii nr. 61/1991, în valoare de 1300 lei.

Ulterior, la data de 25 iunie a.c., la aceeaşi  locaţie, a fost organizată o petrecere, la faţa locului constatându-se din nou încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991, astfel fiind aplicate 15 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 18500 lei.

În urma acestor situaţii, au fost luate măsurile prevăzute de normele legale în vigoare, iar aspectele constatate  au fost transmise şi autorităţilor locale pentru dispunerea măsurilor, conform competenţei conferită de cadrul legislativ specific.” a transmis IPJ Bacau

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.