Clădirile cu risc seismic I nu vor mai putea fi închiriate. Vezi ce spune proiectul de lege

0

Închirierea sau cedarea în comodat/folosință a spațiilor cu destinația de locuință din clădirile încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa de risc seismic I (RsI) va fi interzisă, începând cu data încadrării în clasa de risc seismic RsI până la recepția la terminarea lucrărilor de intervenții realizate în scopul creșterii nivelului de siguranță la acțiuni seismice a clădirii existente, prevede un proiect de lege semnat de Guvern și care va fi transmis Parlamentului spre dezbatere și adoptare, scrie profit.ro.

Autoritățile au introdus și anterior reguli care au determinat evacuarea forțată a firmelor care ocupau spații la parterul blocurilor cu risc seismic, ulterior fiind admis un eșec.

Acum, conform proiectului, se completează art. 5 din Legea nr. 212/2022 privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor, cu două noi alineate, alin. (2) și (3), prin care se instituie două interdicții temporare privind utilizarea clădirilor încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa de risc seismic RsI, după cum urmează:

„(2) Se interzic organizarea și desfășurarea de activități permanente și/sau temporare în spațiile prevăzute la art. 2 lit. a), și altele asemenea care implică aglomerări de persoane, începând cu data încadrării prin raport de expertiză tehnică în clasa de risc seismic RsI a clădirii existente, până la recepția la terminarea lucrărilor de intervenții realizate în scopul creșterii nivelului de siguranță la acțiuni seismice.

(3) Se interzice închirierea sau cedarea în comodat/folosință a spațiilor cu destinația de locuință din clădirile încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa de risc seismic RsI, începând cu data încadrării în clasa de risc seismic RsI, până la recepția la terminarea lucrărilor de intervenții realizate în scopul creșterii nivelului de siguranță la acțiuni seismice a clădirii existente.”

Prin ”aglomerări de persoane” proiectul prevede ”prezența simultană a cel puțin 50 de persoane într-o încăpere, fiecăreia dintre acestea revenindu-i o arie de pardoseală mai mică de 4 mp”.

Proiectul prevede că toate contractele de închiriere din aceste clădiri aflate în derulare rămân în vigoare până la expirarea termenelor contractuale. Interdicțiile se vor aplica începând cu data intrării în vigoare a noii legi, care trebuie aprobată de Guvern, iar apoi de către Parlament și, ulterior, promulgată de șeful statului.

Guvernul susține că instituirea acestor interdicții se face cu respectarea condițiilor impuse de art. 53 din Constituția României privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale.

În contextul actual, luând în considerare faptul că dreptul la viață este vădit superior dreptului de proprietate, este strict necesară adoptarea modificărilor prezentate anterior, în vederea demarării cu celeritate a proiectării și execuției lucrărilor de consolidare la cât mai multe clădiri cu destinația principală de locuință. De altfel, diminuarea majorității necesare pentru adoptarea hotărârii asociației de propietari, sau, în lipsa acesteia, diminuarea numărului de proprietare care trebuie să-și exprime acordul în vederea includerii în program, nu constituie o limitare a dreptului de proprietate, ci mai de grabă o acțiune al cărei scop este de conservare a acestui drept”, mai afirmă Guvernul.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.