Realitatea Plus a anunțat că Elon Musk și Tucker Carlson ar urma să vină la București pe 4 aprilie pentru un eveniment intitulat Eastern Europe Peace Forum, organizat de Ovidiu Stănică, fost politician cu un trecut controversat, potrivit unei investigații Snoop.

Surse politice îl descriu pe Stănică drept controversat, acesta fiind implicat anterior într-o presupusă colectare de fonduri în numele lui Călin Georgescu pentru transportul unor „susținători” americani. Coincidență sau nu, videoclipul care promova evenimentul a fost publicat cu o zi înainte ca Georgescu să fie exclus din cursa electorală de BEC, decizie confirmată ulterior de CCR pe 11 martie.
Deși evenimentul este promovat pe site-ul Realitatea Plus și pe rețelele sociale – unde videoclipurile au acumulat sute de mii de vizualizări –, Musk a lăsat de înțeles într-un mesaj pe X că nu intenționează să părăsească Statele Unite prea curând, conform PRO TV.
Ovidiu Stănică, fost consilier județean în Bacău, s-a reinventat ca lider al unei organizații elvețiene de comerț bilateral, susținând că are alături doi foști ambasadori. În trecut, acesta a afirmat că va aduce în România personalități precum Tony Blair și Donald Trump, însă fără dovezi concrete. Printre cei abordați pentru finanțare s-au numărat George Becali și Sorin Constantinescu, cărora li s-au solicitat sume mari de bani. Becali a declarat că i s-au cerut 350.000 de dolari, în timp ce Constantinescu a refuzat, suspectând o înșelătorie. Capturi de mesaje indică faptul că Stănică promitea returnarea banilor în 30 de zile.
Realitatea Plus a promovat evenimentul drept unul „crucial în contextul geopolitic actual”, afirmând că „omul de bază al președintelui american Donald Trump, Elon Musk, vine la București pe 4 aprilie”.