În urma verificărilor efectuate, polițiștii Serviciului Rutier Bacău au identificat și sancționat contravențional, cu o amendă în valoare de 3.300 de lei, un bărbat de 85 de ani din județul Neamț, care, la data de 6 octombrie a.c., a fost surprins conducând un autoturism pe autostrada A7 din municipiul Bacău, în sens opus direcției de circulație.
Totodată, polițiștii au luat măsura complementară de reținere a permisului de conducere, în vederea suspendării dreptului de a circula pe drumurile publice pentru 120 de zile, eliberând o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
Reamintim conducătorilor auto că „efectuarea, de către conducătorul de autovehicul, pe autostradă sau pe drumul expres, a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, a circulației în sens contrar direcției de circulație, a circulației sau traversării de pe un sens de circulație pe celălalt prin zone interzise, respectiv prin zonă mediană sau racordurile dintre cele două părți carosabile” se sancționează contravențional cu amendă între 1.485 și 3.300 de lei, iar ca măsură complementară se reține permisul de conducere pentru 120 de zile, fiind eliberată o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.