Chimcomplex anunță restructurări: 260 de angajați vor fi afectați de planul de optimizare

1

Chimcomplex (CRC), cel mai mare combinat de produse chimice din România, cu platforme industriale la Onești și Râmnicu Vâlcea, a convocat acționarii pentru a aproba, printre altele, un împrumut de până la 60 milioane de euro din surse bancare sau nebancare, precum și vânzarea unor active non-core în valoare de maximum 20 milioane de euro. În raportul publicat pe bvb.ro, compania, evaluată la 3 miliarde de lei, nu precizează sursa finanțării.

De asemenea, Chimcomplex a anunțat un plan de măsuri pentru 2025, axat pe optimizare operațională și eficientizare, prin adoptarea unor tehnologii de ultimă generație și ajustarea producției în funcție de cererea pieței. Aceste schimbări vor afecta aproximativ 260 de angajați din cei 1.600 de pe platformele din Onești și Râmnicu Vâlcea. Compania a precizat că va oferi sprijin celor afectați pentru a facilita o tranziție cât mai ușoară către alte oportunități de angajare în comunitate.

Alte puncte se referă la Investiţiile în proiecte strategice (cinci proiecte majore), Alinierea la tendinţele globale de sustenabilitate, dar şi consolidarea echipei de conducere.

“Cristina Stoian, preia din luna martie funcţia de Chief Financial Officer (CFO) al Chimcomplex. Cu o experienţă complexă în domeniul financiar, inclusiv in roluri de conducere la Tinmar Energy, Transelectrica şi Teraplast, dna. Stoian a fost implicată în proiecte complexe de restructurare, implementare de sisteme ERP, fuziuni şi achiziţii, având o abordare strategică şi orientată spre rezultate”.

Călin Pop, după doi ani în funcţia de Chief Commercial Officer (CCO) la Chimcomplex, preia un rol de dezvoltare al Diviziei World Trade – un hub strategic pentru expansiunea internaţională, cu rolul de a gestiona şi optimiza operaţiunile de comerţ global şi cu alte produse decât cele existente în portofoliul actual. “Pop a demonstrat abilităţi în dezvoltarea pieţelor având peste 30 de ani de experienţă în companii multinaţionale precum P&G, Nestlé şi Borealis”.

Dan Moldovan, cu o carieră de peste 26 de ani în vânzarea produselor chimice în cadrul Oltchim şi ulterior Chimcomplex, este promovat în funcţia de Chief Commercial Officer (CCO). În ultimii şase ani, ca Director Comercial Adjunct la Chimcomplex, Dan a obţinut rezultate notabile în gestionarea echipelor de vânzări şi în consolidarea relaţiilor cu clienţii.

„Suntem într-o etapă de echilibru fragil, dar avem o direcţie clară. Gestionăm această situaţie cu toată responsabilitatea şi implicarea necesară. Ne-am propus să luăm decizii care să protejeze pe termen lung sănătatea financiară şi operaţională a Chimcomplex. Deşi restructurările nu sunt niciodată uşoare, ele sunt necesare pentru a putea continua să investim în proiecte strategice şi pentru a menţine un angajament ferm faţă de angajaţii noştri, partenerii şi comunităţile în care activăm.” a declarat Ştefan Vuza, Preşedintele Chimcomplex.

Chimcomplex este principalul producător şi furnizor de substanţe chimice vitale din regiune, specializat în polioli, clorosodice şi oxo-alcooli. Este o companie strategică pentru economia românească, cel mai mare combinat de produse chimice, cu 2 platforme industriale la Oneşti şi Râmnicu Vâlcea.​


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe: Google News, Facebook, Twitter X, Instagram, TikTok, WhatsApp.


1 comentariu

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.