Polițiștii au fost sesizați la data de 16.03.2012 de către M. Maria, de 57 ani din comuna Blăgeşti, despre faptul că R. Ion, de 39 ani, din aceeași localitate, face scandal în locuinţa ei.
Echipajul de poliție care s-a deplasat la fața locului a stabilit că R. Ion, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, a pătruns fără drept în curtea locuinţei Mariei M., încercând să-i sustragă două cabaline şi o căruţă. Fiind surprins de către aceasta, a lovit-o, după care a distrus căruţa, prejudiciul fiind estimat de către partea vătămată la 1000 lei. Ulterior, R. Ion a ieşit pe stradă în apropierea locuinţei părţii vătămate şi a avut un conflict cu alți cetățeni din comună faţă de care s-a manifestat violent adresându-le injurii şi cuvinte jignitoare. Cel în cauză s-a manifestat violent şi la sosirea la faţa locului a polițiștilor, fapt pentru care s-a procedat la imobilizarea, încătuşarea şi conducerea acestuia la sediul Poliției Orașului Buhuşi pentru cercetări.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de tentativă de furt, violare de domiciliu, lovire şi distrugere, fiind totodată şi sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1000 lei.