Dorin Umbrarescu are mari sanse sa construiasca primii km de autostrada din Moldova, dupa ce turcii au fost eliminati din cursa.
Turcii au fost eliminati din cadrul licitatiei pentru Centura Bacau, insa acestia au depus contestatia care va prelungi procedura pana la mijlocul lunii august.
Turcii de la IC Ictas Insaat Sanayi Ve Tickaret AS au depus marti, 24 iulie, contestatie la licitatia pentru proiectarea si construirea Centurii Bacau, dupa ce si oferta lor a fost respinsa. Constructorul turc contesta decizia prin care oferta sa a fost declarata neconforma si solicita reevaluarea acesteia.
Informatii privind contestatia apar atat in Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP), precum si pe portalul Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor. Tot in SEAP se arata si ca procedura se prelungeste pana pe 14 august.
Conform documentului publicat in SEAP, turcii au fost eliminati din cauza ca oferta lor tehnica nu era corelata cu cea financiara. Anterior transmiterii deciziei de respingere a ofertei, constructorului turc i s-a cerut sa justifice „pretul considerat neobisnuit de scazut pentru anumite elemente din Graficul de plati”.
Obiectul contractului pentru Centura Bacau este proiectarea si executia lucrarilor de construire a 30,8 km de drum nou la standarde europene, din care 16,269 km la profil de autostrada.
Valoarea estimata a contractului este de 773,65 milioane de lei fara TVA, iar durata acestuia este de minim 96 de luni si include: 6 luni perioada de proiectare, 30 luni perioada de executie a lucrarilor si minim 60 de luni perioada de garantie (ce poate creste la 84 de luni, in functie de perioada de garantie ofertanta in cadrul factorilor de evaluare).
Centura Bacau, care include primii kilometri de autostrada din Moldova, ar fi al treilea proiect nou de la Drumuri ce ar putea fi castigat de catre constructorul roman, dupa lotul 3 din Autostrada de Centura Bucuresti Sud si tronsonul 2 din Drumul Expres Craiova – Pitesti.
Sursa: economica