Centru special în Bacău pentru deșeuri din construcții, electrocasnice și mobilier. Unde găsești „Punctul Verde”

2

Primarul municipiului Bacău, Lucian Viziteu, anunță că locuitorii orașului au la dispoziție un centru special unde pot depune gratuit deșeuri voluminoase, precum resturi din construcții, mobilier vechi sau electrocasnice defecte.

Centrul de Aport Voluntar (CAV) este situat pe strada Chimiei nr. 2, lângă groapa de gunoi, și poate fi accesat ușor pe drumul de la fosta fabrică Amurco. Băcăuanii pot depune aici, în mod gratuit, resturi de construcții din demolări (în limita a 300 kg pe an), uleiuri uzate, baterii, lămpi stricate, mobilier sau lemn.

Pentru a beneficia de acest serviciu, este necesară prezentarea unui act de identitate care să ateste domiciliul în municipiul Bacău. Centrul este deschis de luni până sâmbătă între orele 06:00 – 22:00 și duminica până la ora 12:00.

Autoritățile reamintesc că abandonarea acestor deșeuri în spațiul public poate atrage amenzi de mii de lei și încurajează cetățenii să folosească acest serviciu gratuit.


Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe: Google News, Facebook, Twitter X, Instagram, TikTok, WhatsApp.


2 comentarii

  1. De această dată felicitări pentru inițiativă!Anonimule,dar în anii din urmă când psdeee a tăiat frunze la câini voi de ce nu ați înființat astfel de locuri?

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.