Cele doua politiste decedate in accidentul de la Buzau mergeau la Ploiesti, la un curs de limba engleza

0

Accident buzau politiste BC 1Cele două poliţiste de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bacău care au murit duminică în urma unui accident produs pe DN 1 B, în localitaea buzoiană Ulmeni, se îndreptau spre Centrul Schengen din Ploieşti unde urmau să participe la un curs de perfecţionare a limbii engleze.

Potrivit unor surse din cadrul Poliţiei buzoiene, cele două poliţiste, Ionela Antohi de 22 de ani şi Daniela Tofan de 23 de ani, ar fi trebuit să ajungă la Centrul Schengen din Ploieşti unde urmau să participle la un curs de perfecţionare a limbii engleze.

Daniela Tofan era din localitatea Matca, judeţul Galaţi, iar Ionela Antohi era din Bacău.

Tinerele erau poliţiste în localităţile băcăuane Răcăciuni şi Cleja în cadrul IPJ Bacău şi absolviseră în anul 2012 Şcoala de Agenţi „Vasile Lascăr” din Câmpina.

Poliţista Daniela Tofan, cea care se afla la volan duminică seară când a avut loc accidentul, avea permis de conducere din anul 2012.

Două poliţiste de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bacău au murit, duminică seară, în urma unui accident rutier produs pe DN 1 B Buzău-Ploieşti, în localitaea buzoiană Ulmeni, după ce maşina în care se aflau a pătruns pe contrasens, s-a ciocnit cu un taximetru, după care a fost lovită de o autoutilitară.

O femeie care se afla în autoutilitara implicată în accident a fost rănită, fiind transportată la spital.

Sursa: gandul

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.