Guvernul din Anglia a publicat noi detalii legate de obtinerea statutului de rezident, dupa Brexit. Cetatenii europeni vor avea o perioada de 2 ani, dupa iesirea Marii Britanii din UE, pentru a solicita rezidenta.
In caz de refuz, solicitantii au posibilitatea sa conteste decizia. Cererile nu vor fi refuzate din cauza unor „detalii tehnice minore”, adauga sursa citata.
Un amanunt important: cei care vor drept de rezidenta trebuie sa declare orice condamnare penala si sa accepte verificarile de rigoare in baza de date. „Este o masura rezonabila pentru ca tara sa fie aparate de cei care comit infractiuni grave”, se mai spune in documentul citat.
„Am spus foarte clar ca pastrarea drepturilor cetatenilor europeni este principala noastra prioritate in cadrul negocierilor. Acestia aduc o contributie extrem de importanta pentru economia si societatea britanica si nu ne dorim ca acest lucru sa se schimbe ca urmare a deciziei noastre de a parasi UE. Vom oferi sprijin tuturor celor care doresc sa ramana aici si sa obtina statutul de rezident (settled status) printr-un sistem simplu si direct de aplicare”, a declarat David Davis, ministrul care coordoneaza negocierile pentru iesirea Marii Britanii din Uniunea Europeana.