Ce spune Hrebe despre „razgandeala” lui Ponta: „Este un om de decizie”

0

victor_pontaDeputatul PSD Viorel Hrebenciuc a declarat, referitor la propunerile de procurori şefi avansate miercuri de Victor Ponta, că acesta „nu a făcut decât să-şi exercite atribuţiile până la sfârşit, ceea ce arată că este un om de decizie, care nu poate fi întors prea uşor din hotărârile pe care le ia”, relatează Gandul.info. „Victor Ponta nu a făcut decât să-şi exercite atribuţiile până la sfârşit, ceea ce arată că este un om de decizie, care nu poate fi întors prea uşor din hotărârile pe care le ia”, a spus Hrebenciuc, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor.

„Aşa cum aţi văzut, şi presa internaţională a remarcat prestaţia domniei sale”, a mai spus Hrebenciuc. Laura Kovesi a fost propusă pentru funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), iar Tiberiu Niţu a fost propus ca procuror general al parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Propunerile au fost avansate miercuri dimineaţa de către premierul Victor Ponta, în calitate de ministru interimar al Justiţiei, printr-o scrisoare adresată preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Scrisoarea este înregistrată la Ministerul Justiţiei miercuri, 3 aprilie, dar datată marţi, 2 aprilie.

Ponta i-a mai propus pe Bogdan Licu pentru postul de prim adjunct al procurorului general al Parchetului, pe Codruţ Olaru ca adjunct al procurorului general al Parchetului, pe Alina Bica ca procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) şi pe Elena Hosu ca adjunct al procurorului şef al DIICOT. În scrisoarea se arată că, la 3 aprilie, expiră mandatul interimar al lui Daniel Morar, iar legea nu prevede posibilitatea prelungirii acestuia de către CSM, situaţie care poate atrage nelegalitatea actelor emise de acum înainte de către Ministerul Public, şi este invocat faptul că, potrivit legii, toţi aceşti procurori sunt numiţi de preşedintele ţării, la propunerea ministrului Justiţiei şi cu avizul CSM, dintre procurorii care au o vechime minimă de 10 ani în funcţia de judecător sau procuror.

„În baza mandatului strict imitat pe care mi l-am asumat, având ca obiectiv rezolvarea situaţiei de instabilitate a Ministerului Public şi identificarea unor soluţii de asigurare a stabilităţii şi predictibilităţii Ministerului Public, precum şi a asigura respectarea angajamentelor externe ale României şi de a întări independenţa justiţiei, doresc să înaintez spre avizare aceste propuneri (…)”, scrie Ponta în scrisoarea adresată CSM. El adaugă că a luat act de poziţia exprimată, în cadrul discuţiilor „informale”, de membrii secţiei de procurori ai CSM, dar roagă să se dispună asupra acestor propuneri, „conform atribuiilor conferite fiecrei instituţii” în baza prevederilor constituţionale şi legale.

Avizul CSM pentru numirea acestor procurori este consultativ. Marţi, premierul Victor Ponta a declarat, la finalul discuţiei cu membrii secţiei de procurori ai CSM, că concluzia la care s-a ajuns în urma acestei discuţii că procurorul general şi şeful DNA vor fi selectaţi în urma unei proceduri care va fi condusă de viitorul ministru al Justiţiei. El a precizat că a propus Consiliului o procedură directă, în care ca ministru interimar să formuleze propuneri, candidaţii să fie audiaţi la CSM, iar preşedintele să numească, dar secţia de procurori a CSM a avut o altă opţiune, pe care nu poate decât să o respecte.

Anterior, premierul Victor Ponta a confirmat că o va numi pe Laura Codruţa Kovesi la şefia DNA, răspunzând afirmativ unei întrebări a jurnaliştilor pe această temă. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu, a susţinut însă că premierul Victor Ponta a răspuns afirmativ la întrebarea dacă va susţine declaraţii la CSM pe tema numirii procurorilor şi nu la cea privind o numire a Laurei Kovesi la şefia DNA. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, duminică seară, că, în eventualitatea în care premierul Victor Ponta, din postura de ministru interimar al Justiţiei, o va desemna pe Codruţa Kovesi la şefia DNA, el se va opune.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.