Profitul restaurantelor din România a scăzut cu 12% în 2023 față de 2022, conform unei analize recente. Deși profitul a înregistrat o scădere, numărul angajaților din acest sector a crescut cu 1%, atingând un nivel record. În clasamentul orașelor, Bacăul se situează pe locul 14, cu un profit de 4.144.223 de euro, conform startupcafe.ro.
„Ne gândim la trei lucruri care s-au întâmplat în 2023: creșterea TVA-ului la anumite materii prime, creșterea salariului minim și modificarea taxei pe băuturile dulci. Toate aceste modificări au avut un impact între 3-5 % asupra restaurantelor; impact care e vizibil direct în profitabilitate”, a spus Cristian Cristea, consultant HoReCa și manager general Hostalion Business School, conform analizei.
Analiza mai arată că:
- Criza financiară din 2009 a afectat și domeniul HoReCa, printr-o scădere de 16% a profitului.
- În 2013, profitul a ajuns din nou pe plus. În 2015 a înregistrat cea mai mare creștere dintotdeauna – de 153% față de anul anterior.
- Profitul a evoluat constant până în anul pandemic (2020), când a scăzut brusc cu 40% – o diferență de peste 200 milioane de EUR față de anul 2019.
- O analiză realizată în 2021 arăta că profitul net al firmelor din HoReCa aflate pe plus, a scăzut cu 47% în acea perioadă.
Odată cu ridicarea restricțiilor, vânzările din restaurante, baruri și cafenele au crescut semnificativ în 2021, cu 57% față de anul anterior, România înregistrând cea mai semnificativă majorare din Uniunea Europeană. Acum, în 2023, e primul an după pandemie când profitul restaurantelor scade din nou – cu 12% față de 2022, conform analizei.
Platforma de rezervări la restaurant susține că sectorul HoReCa este printre cele care angajează cel mai mult, alături de IT. Totuși, deși salariile au crescut, sectorul ospitalității raportând cea mai mare creștere procentuală a salariilor medii, de 16%, ele rămân în continuare printre cele mai mici din economie.
Pandemia a provocat o scădere semnificativă a numărului de angajați (- 7%). Aceasta s-a redresat în anii următori, cu o creștere de 2% în 2021 și de 15% în 2022.
„Chiar dacă în 2023 creșterea a încetinit (1%), ea continuă să fie relevantă în contextul în care profitul restaurantelor a scăzut”, arată Bookingham.
„În 2023 a fost cea mai mică creștere anuală a numărului de restaurante active”
Puțin peste 27.000 de firme sub codul CAEN 56XX (restaurante, baruri, catering și alte servicii de alimentație) figurau ca fiind active în România, în 2023.
Evoluția din 2022 în 2023 arată cea mai mică creștere anuală a numărului de firme active, înregistrată din 2008 până acum – de 2% (de la 26.611 în 2022, la 27.045 firme active în 2023).
„Dacă după pandemie s-au înregistrat creșteri de peste 11%, chiar 12% de la an la an, 2023 se dovedește a fi un an mai dificil pentru industria HoReCa”, potrivit analizei.