Ce AVERE a strâns preotul din Bacău care a descoperit „SFÂNTA ŞPAGĂ”

2
Preotul Penitenciarului Bacău a fost arestat preventiv, săptămâna trecută, după ce a fost prins cu telefoane mobile pentru deţinuţi şi cu mită de la familiile acestora. „ring” a aflat ce proprietăţi a adunat părintele în ultimii ani. Duhovnic de mai bine de 10 ani al puşcăriaşilor din Bacău, Octavian Bălan a fost prins, la sfârşitul săptămânii trecute, cu patru telefoane mobile sub sutană, pe care urma să le dea unor deţinuţi. Asupra sa, anchetatorii au găsit şi 800 de lei, de la rudele puşcăriaşilor. Preotul a primit interdicţia de a mai sluji până la pronunţarea unei hotărâri definitive în dosarul în care este anchetat pentru luare de mită şi pentru introducere de bunuri interzise în penitenciar.
Vilă de 180 mp construită acum trei ani
Soţia părintelui Octavian Bălan este consilier superior în cadrul unei instituţii publice importante. Potrivit declaraţiei de avere pe care a completat-o anul acesta, ea şi preotul reţinut pentru luare de mită şi-au cumpărat, în 2005, un apartament de 70 de metri pătraţi, iar în 2010 şi-au construit o vilă de 180 de metri pătraţi. Mai mult, preotul deţine pe numele său şi un teren intravilan de 500 de metri pătraţi, cumpărat în 2006, dar şi un autoturism. Părintele a câştigat bani şi din „imobiliare”. Mai precis, în 2010 şi în 2011, a obţinut 17.500 de euro din vânzarea a două case, dintre care una moştenită de la părinţii săi.

Citeste restul pe ziarulring.ro

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

2 comentarii

  1. asta e o stire similara cu articolul „spaga la bac” cad femeia de serviciu e vinovata si nu intreg ministerul e complice cu spaga si de ce zic eu asta pentru ca legea sponsorizarilor partidelor politice nu clara si nimeni nu ancheteaza cum se finateaza partidele politice, politica in interesul personal creaza asemenea anomali in toate domeniilor acestei tari

  2. ati gasit un simplu preot care a facut o ilegalitate si umpletzi in fiecare zii pagina cu el hmmm ce se intampla cu oameni de afaceri care iau sau dau shpaga,cazurile mari de trefic de influenta,astea trebuie aratate cu astea trebuie sa umpleti pagina nu cu oameni care incearca sa se sherpiaisca intrun sistem infect

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.