Proiectul de Regulament pentru digitalizarea si utilizarea locurilor de parcare de pe raza municipiului Bacau a fost pus in dezbatere publica. Proiectul de Regulament a fost elaborat de o comisie din care fac parte atât reprezentanți ai municipalității, cât și ai celorlalte entități responsabile, cum ar fi Serviciul Rutier din cadrul Poliției Municipiului Bacău. Comisia a beneficiat de asistența unui consultant extern, cu experiență în livrarea unor proiecte similare în municipalități importante din România.
„Prezentul proiect de Regulament include propunerile venite din partea băcăuanilor de-a lungul ultimelor luni: asigurarea a cel puțin unui loc de parcare pentru fiecare locuință, asigurarea unor locuri de parcare pentru vizitatori, propuneri de soluții pentru părinții care își aduc copiii la școli cu autoturismele. Eforturile de debirocratizare continuă, iar proiectul de Regulament pune accent pe scăderea nevoii de interacțiune a cetățeanului cu instituția Primăriei, claritate, rapiditate a soluționărilor, simplificare. Așa cum se precizează și în document, toate veniturile obținute ca urmare a implementării sistemului de parcări din municipiul Bacău vor fi alocate exclusiv către investiții pentru realizarea unor noi locuri de parcare și pentru fluidizarea circulației rutiere.” a precizat primarul Viziteu
Orice persoana poate consulta proiectul aici : Proiect parcari publice Municipiul Bacausi poate propune modificari in urmatoarele 10 zile la adresa de e-mail simona.brezeanu@primariabacau.ro sau sorina.caltaru@primariabacau.ro.
Viceprimarul Ghinghes a facut un rezumat cu principale articole din regulament. Pretul anual pentru un loc de parcare ar fi de 300 lei, iar locuitorii vor avea locul rezervat in intervalul 17:00 – 08:00:
„A fost lansat în dezbatere publică regulamentul pentru atribuirea, utilizarea şi digitalizarea locurilor de parcare de pe raza municipiului Bacău! Pe scurt:- toate locurile de parcare vor fi marcate și numerotate;- în fiecare parcare vor exista locuri pentru vizitatori, persoanele cu dizabilități și pentru mașini electrice;- toate veniturile obţinute din gestionarea parcărilor vor fi folosite pentru investiţii în amenajarea și crearea de noi locuri de parcare, precum și pentru soluţii de mobilitate urbană;- toate solicitările pentru atribuirea locurilor de parcare se vor face prin platforma informatică GIS ce va fi realizată în acest sens: Bacovia Parking;- fiecare loc în parcarea de reședință va fi taxat cu 300 de lei/an, astfel fiind rezervat între orele 17:00-8:00 în zilele lucrătoare și full time sâmbătă și duminică;– în ceea ce privește parcările publice, folosirea acestora va putea fi achitată prin SMS, în aplicație sau la parcometre, la minut, la oră sau prin abonament pe o anumită perioadă de timp.
După aprobarea regulamentului, implementarea sistemului și marcarea locurilor, absolut toate parcările din oraș vor putea fi vizualizate pe o hartă publică.Solicitarea, rezervarea și plata vor putea fi realizate online. În parcările publice, primele 15 minute vor fi gratuite, urmând ca plata pentru durata efectivă de ocupare să se facă la minut, în funcție de zonă.Vor fi amenajate spații speciale pentru îmbarcarea/debarcarea elevilor în preajma instituțiilor de învățământ.” a precizat Ghinghes
In Bucuresti un loc de parcare variaza intre 33 si 77 lei pe an, in Brasov intre 120 si 156 lei iar in Oradea incepe de la 120 lei/an. In Onesti, in judetul Bacau, pretul unui local de parcare este 80 lei pe an. Tarifele pot creste acolo unde exista mai multe cereri decat locuri de parcare – iar locul de parcare se castiga prin licitatie – cine oferta mai mult, inchiriaza locul.
„Taxa aferenta anului 2022 pentru utilizarea unui loc în parcarea de reședință este de 300 lei/an, cu următorul regim de folosință: -de luni până vineri în intervalul orar 17:00 –8:00-în exclusivitate, sâmbăta, duminica și în zilele de sărbători legale” se arata in proiect
proiect-de-hotarare-privind-aprobarea-regulamentului-pentru-atribuirea-utilizarea-si-digitalizarea-locurilor-de-parcare-din-municipiul-bacau
Hai odat? cu locurile de parcare, cine nu are bani sa parcheze unde apuca, ce naiba va tot pl?nge?i de taxe „s?racilor”, da la scara blocului ave?i cate o ma?in? de membru de familie, vre?i degeaba sa le parca?i? C? v-a dat mama mo?tenire apartament, garaj, loc de veci dar ?i loc de parcare in fata blocului, c? de mama tr?ie?te de 40 de ani in blocul ?la. A?a c? implementa?i odat? locurile cu plata.