Cardurile pentru alimente au fost incarcate. Bacaul, printre judetele cu cei mai multi beneficiari

0

Cardurile pentru alimente și mese calde au fost alimentate marți cu o nouă tranșă, a anunțat Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a virat marți suma de 593.951.000 lei pentru alimentarea cu prima tranșă din 2023 de 250 de lei pe cardurile sociale oferite prin programul „Sprijin pentru România”. În 2023 se acordă șase tranșe de ajutor pentru alimente și mese calde, la un număr de aproximativ 2,4 milioane de persoane aflate în situații de vulnerabilitate.

„Sprijinul pentru alimente și mese calde acordat românilor vulnerabili continuă și în 2023, odată cu majorarea cu 12,5% a pragului de venit până la care se acordă dreptul. Astăzi au fost virate sumele pentru prima tranșă de anul acesta, adică a tranșa a V-a din program, de care vor beneficiază aproape 2,4 milioane de români. Ne respectăm astfel promisiunea față de oameni, aceea de a avea grijă de nevoile lor imediate. Pe lângă voucherele sociale pentru alimente, vom continua distribuirea pachetelor cu produse alimentare și în acest an, cu o nouă tranșă în luna aprilie.

De asemenea, românii din medii vulnerabile primesc 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie. Adăugând la acestea sprijinul pentru rechizite și îmbrăcăminte acordat elevilor, trusourile pentru mamă și nou-născut, voucherele pe care le pregătim pentru îmbunătățirea condițiilor de locuit și pentru achiziționarea de electrocasnice, putem vorbi în 2023 despre un amplu pachet de măsuri sociale finanțat din fonduri europene – 1,8 miliarde de euro într-un singur an”, a declarat ministrul Marcel Boloș.

Județele cu cei mai mulți beneficiari de carduri pentru alimente și mese calde sunt: București (122.000); Suceava (90.879); Iași (90.196); Dolj (89.801); Bacău (82.410).

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.