Dan Diaconescu isi obliga candidatii sa semneze un contract cu clauza de reziliere inainte de a intrat in cursa pentru Camera Deputatilor sau Senat. Potrivit gandul.info , contractul este un pact comisoriu care spune că parlamentarul ales pe listele partidului nu poate migra la un alt partid. În cazul în care o face trebuie să vireze în contul PPDD suma de 2 milioane de euro.
Avocatul PPDD spune ca acest „pact” este o instituţie legală prevăzută de Noul Cod Civil. Pe de alta parte, trecerea de la un partid la altul este perfect constitutionala.
Avocatul PPDD, Daniel Fenechiu a explicat pentru gândul cum funcţionează acest pact comisoriu şi cum vor fi executaţi din punct de vedere financiar candidaţii traseişti. Avocatul susţine că în momentul în care un parlamentar PPDD va migra la un alt partid atunci clauza de sancţiune de 2 milioane de euro devine activă.
„Acasă clauză se activează numai dacă respectivul candidat odată ales parlamentar îşi dă demisia din partid sau din grupul parlamentar sau este exclus pentru că a încălcat statutul. Juridc această convenţie este un pact comisoriu, adică o sancţiune fără intervenţia instanţei. În momentul în care prevederile sunt încălcate investesc acest pact cu fomulă executorie. Funcţionează ca un contract civil „, susţine avocatul Daniel Fenechiu. Avocatul susţine că sancţiunile pactului comisoriu intră în vigoare fără intervenţia instanţei.
Domnu Dan isi ia masuri impotriva traseistilor;)