Teatrul Municipal „Bacovia” va găzdui vineri, 4 septembrie 2015, în calitate de partener de proiect, conferința de presă de lansare în Bacău a celei de-a II-a ediţii a Campaniei ”Oamenii Timpului”, o campanie de promovare a valorilor publice reprezentative pentru Regiunea Nord-Est a României.
Proiectul este inițiat de Revista de cultură contemporană TIMPUL și organizat de Asociația Revistei TIMPUL din Iaşi. Conferinţa va avea loc, de la ora 11.00, în Sala Studio a Teatrului Municipal „Bacovia”. Invitaţi: Adriana Nazarciuc, Președintele Asociației Revistei TIMPUL, George Bondor, Redactor – șef al Revistei TIMPUL, Vasile Asandei, Directorul General al Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, şi Anca Sigartău, Manager al Teatrului Municipal “Bacovia”.
Ajunsă la ediția a doua, campania urmărește punerea în valoare a celor mai importante personalități din cele 6 județe ale Regiunii Nord-Est, precum și din orașele Chișinău și Cernăuți. Mecanismul ce guvernează campania e relativ simplu: cetățenii pot propune o personalitate locală ce s-a făcut remarcată în 2014-2015, proiectul derulându-se pe 10 categorii, de la literatură și arte, până la jurnalism și tinere valori.
„Criteriile de selecție vor viza notorietatea nominalizatului în domeniul respectiv, însă accentul se va pune pe activitatea care l-a făcut remarcat în perioada octombrie 2014-septembrie 2015, în baza căreia se va realiza și promovarea sa de-a lungul întregii campanii”, precizează site-ul campaniei,www.oameniitimpului.ro.
Calendarul campaniei „Oamenii Timpului”
Perioada 1 august 2015 – 15 septembrie 2015 va fi destinată propunerilor pentru nominalizări, de către persoane fizice, instituții, organizații și mass-media. În acest sens va fi pusă la dispoziția publicului platforma online www.oameniitimpului.ro. O personalitate/organizație poate fi nominalizată pentru mai multe categorii, însă din rațiuni de imparțialitate și transparență nu pot fi nominalizate persoanele (sau rudele acestora) implicate în activități de organizare, sponsorizare sau de parteneriat.
Perioada 16 septembrie 2015 – 15 octombrie 2015 va fi destinată analizei dosarelor nominalizaților, definitivată de către membrii unui Juriu Național. Membrii acestuia vor stabili nominalizații județului Iași/Botoșani/Suceava/Bacău/Vaslui/Neamțși ai orașelor Chișinău și Cernăuți, pentru fiecare din cele zece categorii.
În perioada 16 octombrie – 1 decembrie 2015, publicul va putea vota candidații preferați prin intermediul sistemului electronic pus la dispoziție pe site-ul www.oameniitimpului.ro, cu specificația că într-un interval de 24 de ore se permite acordarea unui singur vot de pe aceeași adresă de IP, pentru un singur candidat din fiecare categorie.
NOTĂ: În scopul protejării valorilor Campaniei, rezultatele finale ale etapei de votare publică vor fi supuse unui proces suplimentar de jurizare și validare. Voturile online vor conta în proporție de 40%, iar decizia Juriului Național va avea o pondere de 60% pentru desemnarea câștigătorilor. Câștigătorul fiecărei categorii va fi desemnat în urma deliberării Juriului Național al Campaniei.
Gala de decernare a premiilor Oamenii Timpului pentru nominalizații desemnați la nivel de regiune (12 decembrie 2015, Teatrul Național „Vasile Alecsandri”, Iași). Premiile Campaniei constau în conferirea Trofeului Oamenii Timpului, precum și în recompense financiare. Evenimentul se va încheia cu un cocktail.
Juriu de calibru greu
Ediția a II-a a Campaniei Oamenii Timpului (2015) presupune o extindere a proiectului la nivelul Regiunii Nord-Est, incluzând, alături de Iași, județele Botoșani, Suceava, Neamț, Bacău și Vaslui, precum și orașele Chișinău (Republica Moldova) și Cernăuți (Ucraina). În fiecare dintre aceste județeși, respectiv, orașe, a fost declanșată o campanie de mediatizare a conceptului, care beneficiază de susținerea instituțiilor media (cotidiane, radiouri și televiziuni) regionale și locale. De asemenea, publicul din cele 6 județe ale Regiunii de Nord-Est, la care se adaugă orașele Cernăuți și Chișinău, va avea posibilitatea de a propune, pe platforma www.oameniitimpului.ro,nominalizări ale personalităților locale pentru fiecare dintre cele 10 categoriisupuse jurizării.
Categoriile pentru care vor fi selectați nominalizații sunt: Literatură, Arte, Educație și Cercetare, Societate civilă, Diplomație publică, Memorie și istorie, Jurnalism, Tinere valori, Sănătate și Antreprenoriat. Criteriile de selecție vor viza notorietatea nominalizatului în domeniul respectiv, însă accentul se va pune pe activitatea care l-a făcut remarcat în perioada octombrie 2014-septembrie 2015, în baza căreia se va realiza și promovarea sa de-a lungul întregii campanii.
Juriul Național al CampanieiOamenii Timpului are următoarea componență:
- Conf.univ.dr. Radu Vancu, scriitor (Literatură)
- Cătălin Sava, realizator TVR (Arte)
- Prof. univ. dr. Adrian Cioroianu, Decanul Facultății de Istorie, Universitatea București (Educație & Cercetare)
- Liviu Mihaiu, jurnalist (Societate civilă)
- Prof. univ. dr. Constantin Chiriac, Directorul Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu și al Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (Diplomație publică)
- Dr. Mioara Anton, Directorul Programului Istorie Contemporană din cadrul Institutului de Istorie „N. Iorga” al Academiei Române (Memorie & Istorie)
- Prof. univ. dr. Daniel Cristea-Enache, teoretician și critic literar (Jurnalism)
- Prof. univ. dr. MSC Alexandru-Vlad Ciurea, Vicepreședinte al Federației Mondiale de Neurochirurgie (Sănătate)
- Bogdan Pițigoi (Antreprenoriat)
- Prof. univ. dr. Daniel Șandru, directorul revistei de cultură contemporană TIMPUL, în calitate de Președinte al Juriului.
Invitat special al galei Oamenii Timpului, Ion Caramitru, actor, Directorul Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București. Pentru prima dată într-o gală de premiere, vor apărea elemente de workshow teatral, un concept creat și dezvoltat de Adrian Păduraru, Ambasadorul Campaniei Oamenii Timpului. Producătorul Campaniei Oamenii Timpului este Adenium.