Prefectul Liviu Miroşeanu a convocat în această dimineaţă o nouă şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă unde s-a reluat problematica referitoare la măsurile de prevenţie împotriva infectării populaţiei cu coronavirus.
În urma analizelor s-a stabilit ca pasagerii din Italia care aterizează pe aeroportul din Bacău să fie monitorizaţi într-o pensiune turistică din zona limitrofă a municipiului Bacău.
De asemenea, internatul Colegiului „N. V. Karpen” din Bacău nu va mai fi folosit pentru izolarea acestor persoane, astfel încât cursurile să fie reluate la toate clasele.
„Primăria Bacău avea la dispoziție patru locații, care erau pregătite pentru situații de urgență, însă doar internatul de la «N.V. Karpern» a corespuns cerințelor impuse de Ministerul Sănătății, pentru că această izolare presupune cazare în camere dotate cu baie proprie. Prima opțiune a fost Colegiul «N.V. Karpern», dar ne-am dat seama că activitatea didactică va fi perturbată, așa că am căutat o alternativă și am găsit-o. O pensiune privată, situată în zona peri-urbană a orașului, unde sunt întrunite toate condițiile cerute, ne-a fost pusă la dispoziție de proprietari. Evident că, acolo, nu vor avea loc alte evenimente, pe toată perioadă cât se va impune menținerea monitorizare. Regretăm dacă, prin decizia Comitetului Județean pentru Situații de Urgență au fost create neplăceri părinților și elevilor de la colegiul menționat, dar acum activitatea lor va reintra în normal”, a explicat Liviu Miroșeanu, prefectul județului Bacău
Comunicat Prefectura