CalitateAer – noua aplicatie prin care bacauanii pot monitoriza calitatea aerului din Bacau (VIDEO)

0

CalitateAer este noua aplicaţie de monitorizare finanţată din Fondul de Mediu, pe baza datelor centralizate de toate cele 162 de staţii de monitorizare amplasate la nivel naţional, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos.

Programul este finanţat din Fondul de Mediu, pe baza unui contract de finanţare semnat între AFM şi Ministerul Mediului, şi are practic două loturi. Partea de software, aplicaţie dezvoltată pentru această monitorizare, şi Lotul 2 – partea de furnizare de analizoare şi de auto-laboratoare pentru a creşte acurateţea datelor şi în zonele unde au fost semnalate foarte multe probleme legate de calitatea aerului. Locaţiile au fost, astfel, stabilite mai ales în jurul Bucureştiului, Bucureşti şi Ilfov, în funcţie de hotspoturile, de punctele fierbinţi, acolo unde în trecut au fost foarte multe probleme cu calitatea aerului. Aplicaţia se numeşte CalitateAer, se poate descărca din App Store şi din Google Play şi se poate instala pe telefon, fără nicio problemă. Prin această aplicaţie se pot urmări cele 162 de staţii din ţară„, a spus Tanczos.

In judetul Bacau exista 4 astfel de statii in aplicatie : doua in Municipiul Bacau si doua in Onesti. Calitatea aerului este definită prin Bun, Extrem de rău şi Rău. Acolo veţi putea vedea care sunt încadrările, pe verde sau pe roşu, acolo unde problemele sunt grave şi acolo unde calitatea aerului este impactată de poluare în zona oraşului şi în zonele limitrofe.

Ministrul a adăugat că, în Lotul 2 din contract au fost cumpărate patru autolaboratoare echipate cu aparatură necesară pentru monitorizare şi analiză a calităţii aerului.

Acestea sunt date în folosinţa APM-urilor judeţene la Bacău, Braşov, Bucureşti şi Iaşi. Oraşele au fost alese în funcţie de acele probleme cu calitatea aerului care sunt oficializate, să spun aşa, prin infringementul la adresa României pe calitatea aerului, pe cele cinci oraşe mari: Bucureşti, Iaşi, Braşov, Timişoara şi Cluj. În paralel, avem un proiect finanţat prin POIM pentru o dotare a Gărzii de Mediu cu aparatură similară, astfel încât atât auto-laboratoarele, cât şi capacitatea noastră de a monitoriza prin instalaţie mobilă calitatea aerului să fie dezvoltate. Acest proiect finanţat prin POIM este în fază de procedură de achiziţie publică. S-a finalizat caietul de sarcini, în zilele următoare va fi încărcată licitaţia în SEAP şi acolo vorbim de o sumă de peste 50 de milioane de lei, sumă care va finanţa practic această reţea mobilă de monitorizare a calităţii aerului. Acolo avem şi drone, avem şi laboratoare mobile similare cu cele pe care le-am cumpărat deja„, a subliniat Barna Tanczos.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.