Mâine, la ora 12.00, va avea loc inaugurarea unui nou tronson al primului drum expres din România, care leagă orașele Craiova și Pitești. Este vorba despre finalizarea lucrărilor pe cei 31,75 de kilometri ai tronsonului 3, cuprins între Valea Mare și Colonești, din cadrul DEx12. Acest tronson a fost finalizat de Umbrarescu cu 6 luni mai devreme decât termenul contractual stabilit.
Astfel, începând de mâine, se va putea circula pe o distanță totală de 71,6 km a acestui drum expres, cuprinzând tronsoanele 2 și 3, între localitățile Robănești și Valea Mare. Tronsonul 2, Robănești – Valea Mare, în lungime de 39,85 km, a fost deschis în totalitate în vara anului trecut.
Proiectul a fost realizat cu succes datorită mobilizării eficiente a asocierii de companii SA&PE Construct SRL, SC. Spedition UMB SRL, SC. Tehnostrade SRL și SC. Consitrans SRL. Această asociere a depus eforturi semnificative pentru finalizarea proiectului, având la dispoziție un termen de 36 de luni și o sumă totală de 782,45 milioane de lei, fără TVA, finanțarea fiind asigurată prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).