BUZZ!Camp ajunge in Bacau. Companiile SCC și BuzzJob.ro vor fi prezente la eveniment să caute profile specifice de studenți și absolvenți pe care să îi recruteze

0

buzzcampCel mai longeviv eveniment din România dedicat dezvoltării personale, recrutării specializate și orientării în carieră pentru studenți și absolvenți ajunge la Bacău, marți, pe 24 noiembrie la Hotel President. Aflat la a 14-a ediție, evenimentul BuzzCamp va acoperi de această dată 11 orașe (Brașov, Sibiu, București, Ploiești, Iași, Cluj, Timișoara, Bacău, Constanța, Pitești și Craiova): ”Cariera mea și a echipei Inspire Group a început și se dezvoltă cu fiecare ediție BuzzCamp. Din 2008 și până astăzi evenimentul a pus față în față 100 de companii cu peste 18,000 de participanți. La ultima ediție, 135 de tineri cu potențial și-au început cariera în cadrul companiilor partenere. În fiecare an, ne bucurăm de sprijinul celor mai mari centre universitare și de implicarea a peste 50 de organizații studențești.” – Anca Matei Nazarov, Project Director BuzzCamp & Co-founder Inspire Group.

La ediția din Bacău a BuzzCamp, companiile SCC și BuzzJob.ro vor fi prezente la eveniment să caute profile specifice de studenți și absolvenți pe care să îi recruteze în programele de formare. La edițiile din Brașov, Sibiu, București, Iași, Cluj și Timișoara de anul acesta, toate companiile prezente la eveniment au identificat potențiali viitori colegi în audiența de la BuzzCamp. Prin prezența la workshop-urile organizate individual, de fiecare companie în parte, audiența BuzzCamp are șansa să interacționeze cu reprezentanții companiilor, să le cunoască mediul de lucru și filosofia și să realizeze în ce măsură ar putea să se integreze în structura lor. Participarea la BuzzCamp este gratuită, însă locurile sunt limitate și necesită o înscriere prealabilă pe site-ul www.buzzcamp.ro/event.

BuzzCamp se organizează bianual din anul 2008 și este o platformă complexă de orientare în carieră, recrutare, workshop-uri și conferințe axate pe dezvoltare personală. Evenimentul se desfășoară în contextul în care, ultimul raport de cercetare realizat de Institutul Național de Statistică, privind ocuparea și șomajul, situează rata șomajului în rândul tinerilor la 25%: ”Nu ne dorim ca tinerii cu potențial să fie puși în situația de a alege între a participa la cursurile facultății pentru care au optat și a fi angrenați într-un job full-time. Experiența Inspire Group pe proiecte de employer-branding și recrutare, precum și clienții alături de care dezvoltăm evenimentul, de 8 ani, ne demonstrează că ambele sunt la fel de importante. Ne aflăm într-un moment în care tinerii cu potențial au nevoie de orientare și soluții pentru a începe o carieră, nu de un simplu job după terminarea facultății.” – Alina Anghel, Business Development Director & Co-founder, Inspire Group.

În acest moment, ediția a 14-a se bucură de sprijinul a 15 dintre cei mai importanți angajatori: Accenture, Bitdefender, Groupe Renault, Arvato, Vodafone România, LIDL, EY, SCC, WNS, Nestle, Carrefour, HP, Continental Automotive și Telus și beneficiază deja de 30 de speakeri confirmați.

În toate edițiile anterioare s-au alăturat proiectului persoane publice din domenii variate, de la actori și sportivi la antreprenori și traineri ca: George Ivașcu, Maria Buza, Virgil Ianțu, Cornel Ilie, Cori Grămescu, Grigore Leșe, Dan Chișu, Radu Iacoban sau Ivan Patzaichin.

Despre Inspire Group:

Inspire Group este compania specializată în servicii de employer branding și recrutare, organizatorul evenimentului BuzzCamp, editorul proiectelor Great│co., World Wide Brands și realizatorul studiului Most Loved Employers, alături de Mercury Research.

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.