Un bucureștean este cercetat pentru contrabandă și nerespectarea regimului armelor și munițiilor după ce polițiștii au găsit în locuința sa din Bacau o armă semiautomată și mai multe bunuri.
Polițiștii Serviciului Arme Explozivi Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău în colaborare cu ofițerii Serviciului Județean de Informații și Protecție Internă Bacău, l-au depistat, în urma investigațiilor efectuate, pe C. Andrei de 29 de ani, din București.
Cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Intervenție Rapidă polițiștii au descins astăzi în imobilul din Bacău, în care acesta locuia fără forme legale, unde au identificat o armă semiautomată, un incărcător cu 9 cartușe, calibru 9 mm, două laptop-uri, obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte în valoare de peste 5600 de euro și suma de 13.450 euro.
Bunurile au fost ridicate în vederea cercetărilor, arma urmând a fi expertizată în vederea stabilirii caracteristicilor.
In cauză s-a intocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.