Primarul orasului Buhusi, Vasile Zaharia, le-a acordat diplome de merit unui politist ( Sabin Ionescu ) si unui voluntar ( Cristian Cautisanu) dupa ce acestia au reusit sa oprasca o tentativa de suicid.
„Astăzi, într-un cadru restrâns, am acordat diplome de merit domnilor Ionescu Mihail-Sabin, agent principal de poliție, și Căutișanu Cristian, voluntar în cadrul SVSU Buhuși, în semn de recunoaștere pentru dedicarea în activitatea desfășurată. Ei au fost implicați activ în rezolvarea cu bine a unei situații petrecute săptămâna trecută, când echipajele Poliției si ale SVSU Buhuși au răspuns unui apel 112 referitor la faptul că un cetățean are în mână un obiect contondent și amenință că se sinucide pe podul CFR din comuna Racova. Ajutați de colegii lor, cei doi au reușit să-l calmeze pe bărbat și să-l convingă să renunțe la intenția sa. Cei doi buhușeni au fost premiați simbolic astăzi cu o diplomă și o Monografie a orașului Buhuși. Felicitări, domnilor! Mă înclin în fața dumneavoastră!” a precizat Vasile Zaharia