Bugetul Municipiului Bacau a fost votat. PSD Bacau: „Rămâne ca și administrația Viziteu – USR să vrea să lucreze, cu adevărat, pentru Bacău și locuitorii săi, lucru pe care nu l-a făcut în ultimii doi ani!”

0

Bugetul Municipiului Bacau a trecut astazi la vot, el fiind aprobat de majoritatea consilierilor locali, inclusiv de cei de la USR. Dupa un amendament promovat de opozitie si votat chiar si de catre PNL, bugetul a fost modificat si a trecut la vot.

PSD Bacau a transmis un comunicat de presa prin care a precizat ce modificari au fost aduse la buget prin amendament. Mai mult, social-democratii au reamintit perioada din 2021 cand USR a blocat bugetul orasului printr-o actiune in instanta, iar bacauanii au avut de suferit mai multe luni:

Redam integral comunicatul de presa transmis de PSD Bacau:

Bani pentru: preluarea și modernizarea Casei de Cultură, cofinanțarea proiectelor europene, reparații în școli și punerea în siguranță a conductei de aducțiune de la Valea Uzului. Bugetul Bacăului nu trebuie construit pe îndatorarea generațiilor care vor veni, așa cum a propus și urmărit administrația Viziteu – USR, ci pe dezvoltare locală, viziune și susținerea unor proiecte care chiar aduc plus-valoare comunității băcăuane, fără a o îngropa în împrumuturi nejustificate.

Pentru asta, grupul aleșilor social-democrați din cadrul Consiliului Local Bacău a susținut, în ședința de buget (26 ianuarie 2023), un amendament totalizând peste 8 milioane euro, bani care au fost disponibilizați de la secțiunea „Funcționare” și puși pe secțiunea „Dezvoltare” a municipalității, pentru că noi credem că doar prin investiții asigurăm dezvoltarea durabilă și reală a orașului.

Am tăiat bugetele de sinecuri, sindrofii, paranghelii, asfaltări la caiet, pavele/borduri, poliție locală și interminabile studii și SF-uri prin care administrația Viziteu – USR urmărea sifonarea bugetului local, pe care – în profund dispreț față de cheltuirea banului public – o face din 2020 încoace, și am alocat resurse financiare pentru:

• preluarea Casei de Cultură și modernizarea ei, la standarde europene, demne de un oraș reședință de județ

• cofinanțarea proiectelor cu fonduri europene de mobilitate urbană durabilă, pentru care au fost semnate contracte de finanțare din toamna lui 2019 (piste de biciclete, modernizare stații autobuz, sistem management trafic rutier etc)

• punerea în siguranță a conductei de aducțiune de la Valea Uzului, problema furnizării apei fiind încă nerezolvată în municipiul Bacău

• închiderea și ecologizarea celulei 1 (fosta groapă de gunoi), care a luat foc în 2017 poluând sever municipiul Bacău, preponderent prin degajarea de gaze toxice sau infiltrarea pânzei freatice

• repararea capitală a turbinei cu gaze Kawasaki de pe platforma Thermoenergy

• obținere autorizații la incendiu pentru școlile din oraș

• achiziționare robot subacvatic pentru curățarea bazinelor (Bazinul de Înot)

• realizarea de reparații la mai multe școli din municipiul Bacău, precum și proiectarea amenajării spațiilor din curtea școlii gimnaziale „Nicu Enea” (cartier Șerbănești).

Sunt doar câteva dintre propunerile pe care consilierii grupului social-democrat din CL le-au susținut, în bugetul pe 2023, pentru că noi credem că Bacăul trebuie să pășească pe drumul dezvoltării și, aidoma altor orașe din țară, merită să aibă un centru modernizat cu piste de bicicletă & pietonale, școli reabilitate și dotate potrivit exigențelor lui 2023, utilități demne de mileniul trei, dar și politici publice de protecție socială pentru categoriile defavorizate.

În loc să ne îndatorăm cu 70 de milioane euro, așa cum Viziteu – USR au dorit, am identificat resurse în bugetul local care, puse la treabă în mod chibzuit și responsabil, vor crea condițiile realizării proiectelor cu finanțare europeană, dar și a implementării de noi obiective de investiții, în acord cu așteptările comunității băcăuane.

Deși băcăuanii NU mai așteaptă nimic de la primarul Viziteu și administrația USR, care în ultimii doi ani și-a probat neputința, credem că rolul unui demnitar aflat în slujba cetății nu este acela de a se poza cu șaorme și cafele pe Facebook, ci de a livra rezultate concrete, palpabile.

Prin amendamentul susținut și votat în ședința CL de astăzi, consilierii social-democrați au creat front de lucru. Rămâne ca și administrația Viziteu – USR să vrea să lucreze, cu adevărat, pentru Bacău și locuitorii săi, lucru pe care nu l-a făcut în ultimii doi ani!

IMPORTANT!

În 2021, primarul a blocat singur bugetul legal aprobat de CL în instanță, cu mâna fostului prefect Bulai (fapt ce a cauzat stagnarea pe proiectele cu finanțare europeană care au bătut pasul pe loc);

În 2022, a avut bugetul pe care şi l-a dorit, proiectele europene au stagnat de asemenea, iar execuția bugetară pe dezvoltare (secțiunea Transporturi) a fost de doar 5%, cifră ce confirmă – fără putință de tăgadă – falimentul administrației Viziteu – USR.” a transmis PSD Bacau

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.