Bugetul judetului Bacau: vezi cum s-au impartit banii si cine si-a tras partea leului

0

Bugetul judetului va fi aprobat in sedinta din 15 martie a Consiliului Judetean (CJ), proiectul  de hotarare fiind deja supus atentiei alesilor. Conform proiectului amintit,  conducerea CJ a bugetat pentru 2013 venituri in cuantum de 303 milioane lei si cheltuieli in suma de 323 milioane lei. Diferenta, notabila, de 20 milioane lei reprezinta deficitul prognozat, pentru anul in curs, pe sectiunea „dezvoltare”. CJ Venituri 2013Din totalul veniturilor prognozate, doar 20 la suta sunt venituri proprii ale CJ: 54 la suta din venituri provin din fonduri centrale alocate de Executiv (cote defalcate din TVA – 30 la suta; subventii – 28 la suta).  O treime din  bugetul de cheltuieli pe 2013 reprezinta cheltuieli cu investitiile, semn ca desi in criza financiara CJ incearca sa sustina o politica investitionala cat de cat rezonabila. 21 la suta din cheltuieli vor fi efectuate pe palierul „asistenta sociala”, iar 18 la suta reprezinta cheltuielile de personal (aproape o cincime din bugetul de cheltuieli pe 2013).cheltuieli CJ - 2013 Proiectul partiei de schi de la Slanic Moldova are alocata o cofinantare de 4 milioane de lei, la care se adauga alte 3,83 milioane lei bugetate de CJ cu titlul de subventii de stat aferente Fondului European de Dezvoltare Regionala, dar si 8,68 milioane lei constand in sumele ce vor fi primite de la UE in contul platilor efectuate in cadrul proiectului.  Capitolul „Transporturi” beneficiaza de o alocare bugetara de 10,76 milioane lei, din care 2,91 milioane lei pentru reabilitarea si modernizarea drumurilor judetene. CJ va sustine si in 2013 proiectul „Ghiozdanul scolarului”, pentru materializarea caruia au fost alocate 4,7 milioane lei. Catedrala Inaltarea Domnului a primit o alocare bugetara de 2 milioane lei.

In proiectul de buget pe 2013 sunt prevazute mai multe asocieri intre CJ si diverse institutii din administratia publica locala. Cea mai consistenta financiar este, de departe, asocierea dintre CJ Bacau si Municipalitatea Onesti, protocol conform caruia CJ se angajeaza sa puna la bataie 5 milioane lei pentru modernizarea Unitatii Primiri Urgente din cadrul Spitalului Municipal Onesti. CJ se va asocia, de asemenea, cu Comuna Margineni, contribuind cu 1,5 milioane lei la modernizarea iluminatului public pe baza de panouri solare. Tot pentru 2013 este prevazuta asocierea cu Municipalitatea Bacau in vederea finantarii, in comun, a lucrarilor de construire a centrului SMURD Bacau. Spitalul Judetean de Urgenta are prevazuta o alocare de 2,67 milioane lei.

Pentru 2013, CJ a bugetat fonduri pentru sustinerea unor evenimente precum editia a treia a Raliului Moldovei (200.000 lei), „Cele mai frumoase sate” (120.000 lei), dar si fonduri destinate sustinerii Asociatiei Judetene de Fotbal (100.000 lei).

Cum s-au impartit banii la primarii

Pentru echilibrarea bugetelor locale ale unitatilor administrativ teritoriale CJ a avut la dispozitie 38 milioane lei, bani impartiti la 93 de UAT-uri. Cei mai multi bani vor ajunge in conturile municipalitatii Bacau, careia i-au fost alocate 2,45 milioane lei. Municipiul Onesti, al doilea ca marime din judet, a primit doar 50.000 lei (!), in contextul in care orasul se confrunta cu o delicata problema vizavi de gradul de colectare a taxelor in bugetul local. Compenseaza, in schimb, cele 5 milioane lei date de CJ in cadrul parteneriatului pentru reabilitarea Spitalului Municipal Onesti. Municipiul Moinesti va primi 896.000 lei, cele 3 municipii din judet alegandu-se cu alocari totale de 3,4 milioane lei. Orasul Slanic Moldova beneficiaza de o alocare de 3 ori mai mare ca municipiul Onesti: 150.000 lei. Cele 5 orase din judet au primit alocari totale de 2,14 milioane lei. Grosul alocarilor a ajuns la cele 84 de comune din judetul Bacau, carora le-au fost directionate 31,2 milioane lei din totalul banilor pentru echilibrarea bugetelor locale.

Vezi AICI alocarile de fonduri pentru primariile din judet

 

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.