Bilant ISU Bacau in octombrie: 14 exercitii de evacuare organizate in scoli la care au participat 5000 de elevi

0

În perioada 18 – 24.10.2013, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău, prin personalul Inspecției Județene de Prevenire, a desfășurat o serie de activități în unitățile de învățământ din județul Bacău. Astfel, pe parcursul zilelor trecute, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău a desfășurat în unităţile de învăţământ din judeţul Bacău următoarele activități:

–       38 controale tematice, în vederea eliminării deficienţelor privind nerespectarea normelor de apărare împotriva incendiilor;

–       15 activităţi de instruire, atât a cadrelor cu funcţii de conducere, cât şi a personalului desemnat cu atribuţii pe linia apărării împotriva incendiilor, privind respectarea normelor generale şi specifice unităţilor de învăţământ şi diseminarea în cadrul lecţiilor de dirigenţie a regulilor de comportare în cadrul producerii situaţiilor de urgenţă;

–       2 de activităţi de pregătire în domeniul situaţiilor de urgenţă a preşcolarilor şi elevilor din învăţământul preuniversitar;

–       14 exerciţii de evacuare, la care au participat 4826 elevi şi 407 cadre didactice;

În vederea asigurării asistenţei de specialitate în activitatea de educare a preşcolarilor, elevilor şi studenţilor în domeniul situaţiilor de urgenţă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Maior Constantin Ene” al judeţului Bacău a redactat pliante tematice, pe tipuri de risc, privind modul de comportare în momentul producerii unor situaţii de urgenţă (cutremure, inundaţii, incendii etc.), acestea fiind distribuite în unităţile de învăţământ cu ocazia activităţilor practice de pregătire executate.

 

Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.