Seful PDL Bacau, Gabriel Berca (foto), a declarat pentru Evenimentul Zilei ca actuala conducere centrala a partidului este prafuita, iar presedintele Vasile Blaga trebuie sa faca un pas in spate la asteptata conventie a PDL din 23 martie. Berca a lansat atacul la adresa lui Blaga in contextul sustinerii neconditionate pe care organizatia PDL Bacau o ofera Elenei Udrea, in cursa acesteia pentru adjudecarea sefiei partidului. Udrea a efectuat sambata o vizita in Bacau, prilej cu care si-a prezentat motiunea la sala de conferinte a Agricola Bacau. Fostul ministru al Dezvoltarii Regionale a pledat pentru rapida innoire a PDL, sub sloganul „Noul PDL, o noua Romanie”. Gabriel Berca a acuzat actuala conducere a PDL ca s-a inconjurat doar de politicieni care au facut blat cu USL, iar acestia nu mai pot reprezenta interesele Opozitiei din Parlament.
„Nu putem ascunde sub preş eşecul PDL de la alegerile parlamentare. Din vară şi până în decembrie, partidul a pierdut un million de voturi cu actuala conducere. În orice partid normal, după un eşec electoral este nevoie de o schimbare, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul PSD şi PNL. E nevoie ca Vasile Blaga să facă un pas în spate pentru că aşa nu mai merge. In vară, după alegerile locale, echipa condusă de Emil Boc şi-a dat demisia. Aşa se procedează şi echipa Vasile Blaga ar trebui să ia exemplu. Ceea ce mai este deranjant, nu doar pentru mine, dar pentru toţi colegii de partid cu care am vorbit este faptul că actuala conducere a partidului pare că s-a înconjurat numai de oameni care fac blat cu USL”, a declarat seful PDL Bacau pentru Evenimentul Zilei.
Berca a afirmat, de asemenea, ca motiunea Elenei Udrea faciliteaza reimprospatarea conducerii PDL, motiv pentru care sustine – deschis – demersul politic al fostului ministru al Dezvoltarii. “O susţin pe Elena Udrea în funcţia de preşedinte al PDL. Am avut ocazia de a lucra în repetate rânduri cu dna. Udrea şi trebuie să vă spun că este o persoană puternică şi capabilă de a intra în bătălia politică împotriva lui Victor Ponta şi Crin Antonescu. Avem nevoie de figuri proaspete în partid şi trebuie să începem chiar cu preşedintele PDL. Partidul are nevoie de o echipă nouă de conducere şi care să nu apară epuizată şi fără vlagă aşa cum se întâmplă la ora actuală”, a spus Gabriel Berca.
In aprilie 2010, Berca a trecut de la PNL la PDL, impreuna cu deputatul Mihai Banu, acolitul sau. Sosirea lui Berca in PDL a fost negociata inclusiv de Vasile Blaga, la acea data secretar general al partidului, care i-a facilitat fostului senator liberal ascensiunea la conducerea PDL Bacau. La conventia din 2011 a PDL, Gabriel Berca si PDL Bacau l-au sustinut, in corpore, pe Emil Boc, aflat in competitie directa pentru sefia PDL cu Vasile Blaga. Dupa un esec penibil la parlamentarele din decembrie 2012, cand a fost infrant net de candidatul USL din colegiul 3 deputati, „baronul” liberal Lucian Ciubotariu, Berca s-a reorientat lansand acuze repetate in directia conducerii centrale a PDL. Intr-o analiza publicata de ziare.com, Gabriel Berca a declarat ca se asteapta ca la conventia din 23 martie asa-zisii lideri marcanti ai partidului sa faca un pas in spate.
„Ma astept sa faca pasul tot oamenii care se bat cu pumnul in piept ca sunt in partid de peste 15 ani. Aduceti-va aminte ca la plecarea lui Sorin Frunzaverde au plecat mai multi cu dansul. Atunci, a existat o stare de indiferenta din partea “liderilor marcanti” ai partidului (…) La caderea guvernului MRU au plecat tot membri vechi. Guvernul Ungureanu, unul de oameni tineri, care promiteau, a fost sacrificat cu complicitati ale unor oameni, din care unii au plecat, dar altii sunt in continuare in partid, se bat cu pumnul in piept ca sunt vechi pedisti“, a atacat seful PDL Bacau.
Doamne cat de mari jegosi pot fi in politica aceasta,nu-mi vine sa cred. Pare ireal,at?ta tupeu si demagogie si meschinarie cat are acest Berca nu exista in lume egal. PDL isi merita soarta.