Un bărbat din Bacău a fost condamnat la 7 ani și 8 luni de închisoare pentru nerespectarea ordinului de protecție și tentativă la omor calificat, după ce a provocat un grav accident pe un drum județean din județul Bacău, în încercarea de a-și ucide soția, cu care este în proces de divorț. Decizia instanței nu este definitivă.
Potrivit anchetatorilor, în noaptea de 13 spre 14 februarie 2022, femeia conducea mașina personală pe drumul public DJ 207G, iar la un moment dat soțul său a observat-o în trafic și a pornit în urmărirea ei cu altă mașină. Ca să o ajungă din urmă, I.G.P. a depășit mai multe autovehicule și apoi a încercat să facă același lucru și cu mașina soției sale.
Femeia îl observase și a accelerat, dar soțul său s-a angajat în depășire și apoi a virat brusc dreapta, acroșând violent mașina acesteia și producând astfel ieșirea în decor a ambelor mașini.
„Înainte ca autovehiculul condus de inculpatul … să depășească lungimea celui condus de persoana vătămată …, inculpatul a virat spre dreapta în direcția autoturismului în care se aflau persoanele vătămate. În aceste împrejurări, autovehiculul condus de inculpat a lovit partea lateral stânga faţă a autoturismului condus de persoana vătămată, iar cele două vehicule au părăsit partea carosabilă. Autovehiculul condus de persoana vătămată … a lovit un stâlp de iluminat, pe care l-a secționat, iar autovehiculul condus de inculpatul … a lovit un gard împrejmuitor al unui imobil de lângă drumul public, pe care l-a distrus pe o distanță de câțiva metri, și un autoturism marca Mercedes Benz parcat”, au stabilit polițiștii.
După producerea accidentului de circulație, bărbatul s-a dat jos din mașină și a plecat, fără să îi pese dacă soția, copilul și sora sa au suferit vătămări grave.
La dosar au fost depuse ulterior mai multe mesaje ale bărbatului, din care reiese că își amenințase cu moartea soția, susținând că apoi se va sinucide.
Judecătorii au vizionat imaginile de pe o cameră de supraveghere din apropierea accidentului, iar pe acestea se vede cum femeia a frânat, fiind activate stopurile de frână. În același timp, soțul său a virat dreapta, ceea ce arată clar intenția lui de a tampona mașina în care se afla partenera sa de viață.
De asemenea, bărbatul a afirmat că nu știa că la acel moment în mașină se afla și fiul său. Băiatul a declarat însă că vorbise cu tatăl său cu jumătate de oră înainte de accident, moment în care i-a și spus în ce direcția se îndrepta cu mama sa.
sursa: adevarul.ro