Bărbat arestat după ce a spart geamul ușii de acces în Parchetul de pe lângă Judecatoria Oneşti. Acesta nu era mulțumit de soluționarea unor dosare penale

0

Nemulțumit de soluționarea unor dosare penale, un bărbat a spart duminică după-amiază geamul ușii de acces în Parchetul de pe lângă Judecatoria Oneşti, dar a fost reținut imediat de subofițerul jandarm aflat în serviciul de pază și protecție instituțională.

Jandarmul a auzit zgomotul produs de spargerea sticlei și a ieșit din clădire, moment în care a observat un bărbat care părăsea zona.
Nemaifiind altcineva în apropiere, a fost evident că acesta a aruncat cu două pietre de la o distanță de câțiva metri, de pe trotuar, iar jandarmul a procedat la imobilizarea și reținerea lui în vederea efectuării verificărilor necesare și luării măsurilor legale ce se impuneau.

Bărbatul, în vârstă de 43 de ani, este o cunoștință mai veche a jandarmilor băcăuani, cu un istoric revendicativ la adresa justiției.
Fapta lui nu face decât să îi complice situația, deoarece i-au fost întocmite actele de sesizare sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere și tulburare a ordinii publice, iar dosarul cu actele procedurale a fost înaintat organelor de urmărire penală.

Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău are în competență 29 de obiective la care execută misiuni de pază și protecție instituțională, unde jandarmii acționează în vederea prevenirii si combaterii faptelor antisociale de natură penală și contravențională.

Lasa un comentariu

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.