La data de 20 ianuarie a.c., urmare a investigaţiilor efectuate, poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Bacău au reţinut un bărbat de 50 ani, bănuit de comiterea infracţiunii de furt calificat.
La data de 18 ianuarie a.c., în jurul orei 21.30, poliţiştii au fost sesizaţi despre faptul că persoane necunoscute au sustras 33.000 de lei din seiful unui magazin din Bacău. Urmare a activităţilor specifice efectuate, poliţiştii au reuşit identificarea unui bărbat de 50 ani, din Bacău, bănuit de comiterea faptei.
Bărbatul în cauză a fost reţinut de poliţişti şi urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, cu propuneri legale.
Fiti la curent cu ultimele stiri din Bacau. Urmariti Bacau.net si pe Google News